Fiindca incepe scoala, trecem in revista stirile despre educatie care ajung pe primele pagini de ziar. Impresia cu care vom ramane este aceea ca sansele unei discutii serioase despre educatie in actuala sesiune parlamentara sunt nule. Si asta in conditiile in care, in prezent, majoritatea politicienilor folosesc sistemul de invatamant pentru a-si face imagine. Dar il folosesc la fel de fals ca de obicei, excluzandu-i din toate discutiile pe parinti, cei care platesc acest serviciu si care vor de pe urma lui beneficii, echivalente in sanse pentru viitorul copiilor.

Premierul participa la vizite de lucru in teritoriu, unde vede si remarca starea lucrarilor la refacerea scolilor. Aici comenteaza pe marginea performantei diversilor primari, parand insa foarte clar ca da un semnal politic cu relevanta doar in lupta politica de la varf, unde PNL are nevoie acum de sprijinul PSD si nu de cel al PD. In acelasi timp, premierului i se transmite de catre consilieri schimbarea prioritatilor, iar acestea nu se refera la accentul pe educatie, ci la intoarcerea catre colaborarea cu democratii.

Presedintele, cu ajutorul comisiei lui Miclea, cere un pact pentru educatie la care sa adere toate partidele. Ideea nu este rea, fiindca singura cale prin care se poate face cu adevarat ceva in acest domeniu este depasirea diferentelor partinice si prin acordul general asupra unor decizii de principiu. Cerinta este insa nerealista, fiindca un astfel de pact nu poate fi semnat pana la sfarsitul anului, asa cum cere Traian Basescu, tocmai din cauza subiectelor politice in care chiar presedintele este actor principal. Dintre acestea, alegerile europene sunt cel mai mic impediment. Mai greu de depasit sunt relatiile incordate dintre PNL si PD in urma ruperii Aliantei, complicatiile date de amenintarea cu motiunea de cenzura sau dificultatile pe care un posibil referendum pe tema votului uninominal le-ar provoca. In fiecare dintre aceste teme, Traian Basescu joaca o partitura conflictuala, care este in discordanta cu tonul consensual asociat cerintei comisiei sale. Vrea cu adevarat presedintele acest pact pentru educatie? Daca da, atunci isi pondereaza conflictualitatea legata de problemele curente si stimuleaza partidele, de la inaltimea pozitiei sale, sa ajunga la consens. Daca nu face asta, inseamna ca e preocupat doar de impactul de imagine generat de mesajul atat de bine plasat, cu putin inaintea inceperii unui nou an scolar. Acest impact exista si va conta si in continuare.

Principalul partid de opozitie vorbeste doar teoretic despre educatie ca despre o prioritate nationala. Chiar daca liderii sai participa la inceperea noului an scolar si lanseaza mesaje dure, actiunea lor referitoare la acest subiect se limiteaza la atat. Daca analizam mesajele politice reale trasmise de conducerea PSD in ultima perioada, vedem cat de putin interes exista pentru aceasta tema. Site-ul modernizat al PSD prezinta, pe prima sa pagina, o singura declaratie legata de educatie, in care se cere ministrului Adomnitei sa faca publice contractele de achizitii din 2006. Chiar si in brosura popularizata prin intermediul aceluiasi canal media, PSD nu se refera in mod explicit la educatie.

Partea cea mai amuzanta este ca, daca ne luam dupa ministrul Adomnitei, in tot acest timp avem in curs de desfasurare o dezbatere publica referitoare la educatie. Exista un pachet de legi noi ale invatamantului, care a facut obiectul mai multor negocieri intre minister si sindicatele profesorilor si studentilor. Aceste legi sunt insa imposibil de gasit de catre un om obisnuit. Deci, un parinte nu poate spune nimic despre ele. Or, esenta unei dezbateri publice este tocmai caracterul sau public. Legile trebuie sa fie cunoscute, sa fie popularizate, iar oamenii sa isi exprime un punct de vedere. Daca vrei sa te faci ca muncesti, e simplu sa arati ca tu ai dat enorm de multi bani in sistem pentru refacerea scolilor. De asemenea, daca vrei sa te faci ca reformezi sistemul, e simplu sa obtii un acord politic din partea sindicatelor. Mai greu este ca reforma sa existe efectiv, atunci cand o concepi birocratic, lent si fara perspective. Iar cel mai greu este sa faci o reforma care sa aiba in prim-plan nu consolidarea relatiilor de putere ale celor implicati (de la politicieni si lideri de sindicat si pana la inspectori si profesori), ci sa pui in aplicare sisteme manageriale prin care banii parintilor sa fie folositi cat mai eficient cu putinta pentru ca tinerii sa primeasca un beneficiu de pe urma timpului „pierdut” la scoala.

Discutia despre reforma in educatie nu poate avea niciodata un rezultat pozitiv, daca nu se incepe de la un principiu esential: acela de a-i include in dezbatere si pe beneficiari, adica pe parinti. Cata vreme sistemul de educatie nu e conceput de politicieni pentru a fi suficient de bun pentru propriii copii, nu exista sanse ca aceasta tema sa fie altceva decat un instrument. Parintii sunt cei care pot si trebuie sa aiba un cuvant esential in deciziile legate de educatia copiilor lor. Tot ei trebuie sa ceara statului dreptul de a controla mai direct modul in care banii pe care ei ii dau sub forma taxelor si impozitelor sunt folositi pentru servicii simple. Altfel, se vor inmulti stirile despre comunitati in care parintii strang bani pentru refacerea salilor de clasa. Astfel de stiri ar trebui sa fie, pentru politicieni, un semn al lipsei de utilitate a statului si, implicit, a lor. S-ar putea spune ca astfel de semnale au mai existat. Dar, pana acum, ele nu fost insotite si de un al doilea pas: acela in care se reziliaza unilateral „contractul” cu statul. O reziliere care, intr-o societate, poate sa aiba efecte de neimaginat.

Articol publicat si in Ziarul Financiar


Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro