Evenimentul acestei saptamani va fi alegerea conducerii PNL la congresul convocat peste doar cateva zile. Un eveniment care ar putea marca o cotitura in politica interna romaneasca, in functie de deznodamantul sau. Iar aici nu ma refer neaparat la schimbarea din functie a lui Calin Popescu-Tariceanu, ci la posibilitatea ca PNL sa devina, cu adevarat, o alternativa la puterea actuala. Fiindca, in prezent, in ciuda discursului din ultimele saptamani, nu este.
Disputa dintre Antonescu si Tariceanu are mari sanse sa se termine in favoarea primului, daca prognozele deja lansate pe piata se confirma. Aceasta ar insemna inlocuirea lui Calin Popescu-Tariceanu din fruntea partidului, dupa o perioada in care a fost acceptat acolo doar pen-tru ca a fost numit de Traian Basescu premier al Romaniei.Dupa patru ani de rezistenta, ani care au influentat major partidul si i-au schimbat fundamental traseul politic, Tariceanu ar reveni la conditia sa anterioara numirii ca premier si ar permite PNL sa isi rediscute directia.
Daca insa discutiile de la acest congres si cele care vor avea loc dupa ce alegerile se vor fi terminat se vor axa doar pe subiectul prezentei sau absentei PNL de la guvernare, atunci acest partid va pierde major si va rata sansa de a fi opozitia autentica. Aceasta este cea mai mare capcana a momentului actual, fiindca ea va impinge PNL spre o discutie in care nu are niciodata sansa de a iesi invingator in fata mult mai pragmaticelor PSD sau PD-L. Mai mult, dupa patru ani de crestere a efectivelor (prin atragerea de membri si de simpatizanti circumstantiali, asa cum se intampla mereu cu un partid la putere), urmeaza o perioada in care se va vedea cine este (si cine nu) adevarat liberal. Vor ramane in partid nu neaparat cei care spera sa ajunga la guvernare, ci cei care chiar vor sa faca o politica diferita de cea pe care o fac PSD sau PD-L.
Discursul lui Tariceanu despre continuarea cresterii spre 30% este fie naiv, fie manipulatoriu. PNL nu doar ca nu poate sa isi continue aceasta crestere, dar va trebui sa se lupte mult timp sa consolideze pozitia pe care o are in prezent. Alegerile europene vor arata daca PNL, fara sprijinul aparatului de stat si doar bazandu-se pe sprijinul alesilor sai locali si centrali, poate sa isi conserve rezultatul istoric obtinut in 2008. Intr-un an de criza, in care lichiditatile lipsesc, si fara un discurs schimbat, PNL nu are de fapt nicio sansa sa repete acel rezultat.
Congresul din week-end poate fi unul decisiv nu doar in ce priveste alegerea presedintelui, dar mai ales in ce priveste alegerea directiei PNL.
Liberalii au de ales daca vor continua pe actuala directie, in care sunt defensivi, opaci, anchilozati in discursul despre minunile guvernarii liberale pentru o economie care are evidente probleme structurale, marcati major de eticheta de partid al oligarhilor, sau vor incerca sa fie altceva. Spre deosebire de PD-L, care se va lupta mereu cu traditia sa fesenista si cu imaginea proasta a multora dintre liderii sai, PNL are in continuare sansa de a fi o voce reprezentativa pentru electoratul dreptei romanesti. Am spus special „dreapta romaneasca” fiindca aceasta are o specificitate anume in familia mai larga a dreptei europene, in sensul ca inglobeaza un amalgam de curente, unele aparent contradictorii, precum anticomunismul, libertarianismul economic, ofensiva pentru drepturi si libertati civice, promovarea nationalismului si chiar a protectionismului, necesitatea de politici sociale de tipul „egalitatii de sanse” etc. Acest amalgam, cunoscut la inceputul anilor ’90 ca alternativa la politica de tip FSN, a capatat o coerenta aparte, chiar o anumita unitate, care transforma dreapta romaneasca intr-o miscare mai putin conservatoare si mult mai reformista decat echivalentele sale europene. Acest tip de discurs a inceput sa isi piarda treptat din exponentii sai politici, pe masura ce intrarea la guvernare in 2004 a accentuat fracturile interne. Traian Basescu s-a indepartat de radicalismul discursului sau, fapt urmat apoi si de catre PNL. Preocuparea pentru pastrarea functiilor si a atributelor de putere obtinute a dus la situatia in care singura directie politica pentru PNL sa fie mentinerea unui status-quo care il avantaja si il potenta pe Calin Popescu-Tariceanu.
In acest moment, discursul „dreptei romanesti” este cvasi-abandonat, fiind din cand in cand resuscitat cate putin de catre fostii sai exponenti. Traian Basescu mai vorbeste uneori de reformarea majora a statului, dar incepe sa fie necredibil dupa peste patru ani de gestionare a acestui proces de reformare. PD-L amana marile reforme dupa ce va fi trecut criza economica, mai ales ca aceasta a functionat ca argument perfect pentru realizarea marii coalitii alaturi de adversarul lor traditional, PSD. Iar vocile din societatea civila sunt prea ocupate fie cu castigarea unui loc pe listele europene, fie in diverse functii publice, pentru a mai vorbi intens in acest stil.
Succesul acestui discurs nu tine doar de capacitatea organizatorica sau politica a unei tabere de a mobiliza cat mai mult din putinul ramas activ sau dinamic in politica, ci si de capacitatea de a antrena noi energii, noi forme de entuziasm si de implicare din partea unei populatii care, in prezent, nu sesizeaza alternativa. O dinamica ce ar permite din nou vietii politice interne sa devina interesanta si motivanta pentru milioane de oameni care, de ani buni, se retrag total din spatiul public din cauza lipsei de speranta.
In aceasta disputa discursiva, Crin Antonescu are un evident avantaj fata de oponentul sau, Calin Popescu-Tariceanu.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
