Una din liniile traditionale de interpretare a crizei actuale se rezuma la intrebarea: este sau nu criza politica? La aceasta se raspunde fie prin argumente de imagine (care arata cat de putin comunica cei implicati, cat de mare e zgomotul de fond, cat de multa atentie se acorda unor teme neinteresante etc.), fie prin argumente politologice (care arata ca institutiile inca functioneaza, ca nu exista un blocaj, ca nu se poate vorbi de criza politica, ci doar de imagine). Dar oricat de detaliate ar fi cele doua perspective, ele nu pot acoperi total situatia din prezent. E nevoie de o incercare de explicare mai extinsa, mai flexibila, care sa plece de la elementele noi, speciale, pe care actualul context le ofera si care nu au mai existat pana acum in Romania. Identificand aceste elemente noi, vom putea discerne intre ce se poate si ce nu se poate afirma corect despre criza din prezent.

Se discuta, pentru prima data, despre schimbari guvernamentale in afara majoritatii cu care s-a inceput guvernarea. Pana acum, de fiecare data cand s-au schimbat guverne, acestea au pastrat configuratia politica initiala, cea data de vot. Cand Emil Constantinescu a schimbat trei guverne, a facut-o bazandu-se pe aceeasi majoritate parlamentara. De asemenea, cand guvernul lui Nicolae Vacaroiu si-a pierdut sprijinul parlamentar al unor partide, el nu a fost inlocuit cu altul, axat pe o alta majoritate. De fapt, singura decizie de schimbare a majoritatii guvernamentale a venit prin intermediul votului. Acum e pentru prima data cand politicienii lucreaza pentru o asemenea modificare. De aici si disonanta electoratului, care in acelasi timp simte ca Alianta nu mai functioneaza, dar doreste ramanerea acesteia in actuala formula la guvernare. Aceasta presiune politica noua afecteaza atat comportamentul partidelor (care se intrec in imaginarea a diverse formule noi de executiv), cat si pe cel al electoratului (care nu permite ca politicienii sa faca modificari fara alegeri). De aici, un prim blocaj.

O alta noutate este modul in care este impartita scena politica. Pentru prima data, asistam la o lupta puternica dusa in trei si nu in doi, ca pana acum. Exista trei actori mari, PD, PSD si PNL, care isi disputa suprematia in Romania. O analiza a conflictelor arata ca harta cu trei actori este cea mai instabila dintre toate variantele posibile. De ce? Pentru ca exista posibilitatea coalizarii a doi actori impotriva celuilalt. O harta cu doi actori e stabila, fiindca forta celui din opozitie e suficient de mare pentru ca cel de la putere sa tina cont de ea, astfel incat regulile generale nu sunt afectate. O harta cu patru e iarasi relativ stabila, deoarece se repeta regulile dinamicii binare. Harta cu trei actori e insa foarte instabila. Nu exista reguli fixe, fiindca o negociere poate duce la schimbari rapide. Nu exista lider, fiindca orice decizie poate fi contestata prin reconfigurarea coalitiilor. Nu exista planuri pe termen lung, fiindca insusi termenul lung nu exista (chiar daca s-au amanat, alegerile vor avea totusi loc intr-un interval relativ redus de timp). O asemenea distributie a puterii nu s-a conturat niciodata in Romania post-decembrista. Dar ea nici nu va rezista pentru mult timp, fiindca o scena politica sanatoasa nu poate sa presupuna renegocieri constante pentru fiecare decizie in parte. Blocajul apare insa din absenta unui criteriu de transare a acestei batalii.

A treia noutate vine din faptul ca electoratul romanesc se imparte in blocuri care nu se suprapun pe cele politice. Exista tot trei blocuri, dar doar doua dintre ele sunt functionale politic. Avem nonvotantii, care nu conteaza de fapt intr-un calcul. In afara de acestia, exista blocul din care fac parte cei care voteaza PNL, PD, PLD si PIN, pe de o parte, si cel format din votantii PSD, PRM, PNG si PC, pe de alta parte. Aceste doua blocuri, consistente intern, ofera legitimitate pentru actorii politici de la varf. Interesant este ca, pana la alegeri, aceste blocuri actioneaza izolat unul de celalalt. Altfel spus, cei care cresc in sondaje o fac pe seama celorlalti din blocul propriu si nu captand electorat de la blocul advers. Asa se explica relatia dinamica dintre PNL si PD, precum si relatia dintre PSD si cele doua partide de lider, PRM si PNG. In Romania, cele doua blocuri devin tot mai consistente intern, ceea ce ar putea permite consolidarea in timp a unor familii politice reale. Blocajul apare si aici tocmai pentru ca cele doua mari bazine nu se suprapun pe cele trei partide.

Iata, asadar, o serie de elemente care sugereaza cat de complicat e blocajul actual, intr-o discutie care nu se poate rezuma doar la existenta sau nu a unei crize politice. Blocajul are si componente sociale majore, iar singura posibilitate de rezolvare a sa va fi doar prin impunerea unei noi configuratii politice la toate nivelurile (respectiv, sa se ajunga la suprapunerea clivajelor politice si a celor sociale, iar distributia functiilor in stat sa exprime distributia sociala a partidelor).

Din fericire, nu doar cele trei elemente de mai sus reprezinta o noutate pentru Romania. Mai exista una: faptul ca, pornind din aceasta toamna, vom avea 5 momente electorale in decurs de doar doi ani de zile. Alegeri pentru Parlamentul European in toamna, alegeri locale in vara, alegeri generale in toamna anului viitor, alegeri pentru Parlamentul European in mai 2009 si alegeri prezidentiale in toamna lui 2009. Toate obligatorii si toate extrem de importante. Ele, cu siguranta, vor clarifica o parte din actualele probleme si, daca vor fi organizate corect, au sansa de a reaseza mai fidel Romania politica pe Romania sociala.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Emil Constantinescu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro