Ingaduiti-mi sa va prezint un exemplu care arata cat de diferit intelegem noi si europenii concepte precum autoritatea sau legitimitatea. Presa sportiva din Romania a fost ravasita in ultima saptamana de episodul din Giulesti, cand un arbitru agresat de spectatori a luat decizia intreruperii unui meci decisiv pentru soarta acestui campionat. Aproape in paralel, in Anglia, are loc un episod cvasisimilar: in doua partide foarte importante, poate esentiale pentru configuratia clasamentului final, doi jucatori agreseaza verbal arbitrul si ii contesta acestuia autoritatea. Spectaculoase nu sunt cazurile in sine, ele nefiind premiere pentru sport in general, cat mai degraba reactiile celor implicati, fie ca este vorba de ziaristi sau sportivi. Tendinta romanilor este aceea de a gasi justificari ascunse gestului, de a explica premeditari sau de a dezvalui detalii necunoscute. Se despica firul in patru pe toate elementele marginale cazului principal. Se cere parerea conducatorilor si jucatorilor, indiferent cat de vehemente si intolerante sunt acestea. De asemenea, se continua campania agresiva pe care toate cluburile si presa o poarta impotriva arbitrilor, carora li se submineaza constant orice forma de credibilitate. In acelasi timp, in Anglia, singura linie de interpretare este aceea de a vedea in ce masura acest comportament (care nu presupune, repet, decat atacarea verbala, nu fizica, a arbitrului) afecteaza autoritatea arbitrajului si esenta sportului in sine. Dorinta de a castiga cu orice pret nu este acceptabila, cata vreme influenteaza spiritul jocului. Englezii, ca principiu general de viata, nu vor sa accepte ca un jucator sau un oficial sa conteste o decizie doar pentru ca i s-a parut ca este gresita, pentru simplul motiv ca arbitrii sunt singurii care sunt desemnati sa ia decizii. Nici jucatorii, nici presa si nici oficialii cluburilor nu pot pretinde un rol in acest proces, fiindca altfel competitia nu ar mai avea niciun sens. Constientizand ca, afectand credibilitatea arbitrilor, expresia autoritatii in sport, se afecteaza credibilitatea sportului in sine, toti cei implicati sunt decisi sa nu tolereze asa ceva.
Comisiile din Romania vor lua o decizie importanta cu privire la partida dintre Steaua si Rapid. Ea nu va conta neaparat prin efectul asupra clasamentului (chiar daca acesta este mare), ci mai degraba prin modul in care decizia va fi aplicata. Iar aici vom vedea daca intelegem ceva despre lectia englezeasca. Fiindca, daca vom sti sa depasim trecutul total obscur din acest punct de vedere si vom dori sa aplicam in absolut toate cazurile regulile existente, este aproape sigur ca actuala criza de legitimitate va fi depasita. Ceea ce conteaza nu este gasirea de mijloace ingenioase de a ocoli regulile, ci de a le aplica de fiecare data. Cazul nu este unul izolat in societatea romaneasca. Dimpotriva. Tocmai de aceea am ales exemplificarea sa pentru a vorbi despre criza de legitimitate de la nivelul intregii societati. Se poate vorbi de criza de legitimitate atunci cand increderea indivizilor intr-o ordine sociala se uzeaza. Fie pentru ca cetatenii nu adera la valorile regimului care ii conduce sau nu accepta autoritatea celor care ii administreaza, fie pentru ca cei care detin puterea nu actioneaza in conformitate cu interesul popular. O astfel de criza este evidenta aproape la nivelul fiecarei autoritati din Romania. Incapacitatea diversilor detinatori ai puterii de a inspira si autoritate a devenit un fenomen cronic in Romania si acesta este poate principalul motiv al ineficientei serviciilor publice. Iar cei care exercita puterea, la orice nivel (politist, judecator, primar, ministru, presedinte), nu inspira si autoritate tocmai pentru ca regulile nu sunt aplicate incontestabil. Statuia care reprezinta justitia este o femeie legata la ochi si simbolizeaza absenta arbitrariului tunci cand se judeca o situatie. Scoase din contextul strict personalizat, situatii similare trebuie judecate intotdeauna la fel si, atunci cand se impune o masura, de fiecare data ea trebuie pusa in aplicare.
Revenind la exemplul din fotbal, autoritatea arbitrilor nu trebuie prezumata ca existand automat. Ea este rezultatul unui joc dual: pe de o parte, toti cei care participa la fenomen ii asigura arbitrului rolul de principal judecator, fara a-i contesta deciziile. De altfel, autoritatea presupune, asa cum spune literatura politica, abandonarea simtului critic in favoarea increderii in validitatea alegerilor facute de cei care exercita autoritatea. Pe de alta parte insa, arbitrul trebuie sa urmareasca intotdeauna sa puna in aplicare la fel regulile jocului. Sigur, aceasta inseamna ca, in loc de analize nesfarsite despre corectitudinea uneia sau alteia dintre deciziile arbitrului, ar fi mai utile analize despre joc in sine. Doar in acest fel fenomenul este dat inapoi spectatorilor sai si nu este confiscat de cei care au acces la speculatii si calcule de culise. In politica noastra, contestarea continua a autoritatii, facuta chiar de la cel mai inalt nivel, de catre presedintele si premierul Romaniei, care au aruncat mereu cu brichete unii in altii si au dat astfel un exemplu pentru toti detinatorii de putere din stat, nu poate sa duca decat la o criza de legitimitate. Iar aceasta criza nu este una care afecteaza doar o personalitate sau alta, ci afecteaza intreg „jocul”. Spectatorii simt ca lupta nu mai este facuta in numele lor si pentru ei. La fel ca la fotbal, totul pare o rafuiala intre conducatori care nu mai asculta de nimeni si care nu sunt interesati de spiritul jocului. In sport, dezinteresul fata de reguli produce denaturarea acestuia. In politica, acelasi fenomen produce denaturarea unui regim politic. In cazul nostru nu este vorba de denaturarea regimului Basescu sau Tariceanu, ci de denaturarea democratiei in sine.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
