Dincolo de consultarile de la Cotroceni, de demisia lui Claudiu Saftoiu sau de presiunile pentru schimbarea lui Vasile Blaga, de schimbarile la nivelul majoritatii parlamentare sau de suspendarea presedintelui, exista in viata politica romaneasca si alte subiecte. Mai putin vizibile, mai neinteresante, prin contrast, pentru presa, aparent mai sterse. Ma voi opri aici la doua exemple de stiri care contin, dincolo de aparente, semnificatii politice si electorale mult mai grave decat lista mai sus prezentata.

Prima poveste. Comisia de la Cotroceni decide, la inceputul saptamanii in curs, sa finalizeze cercetarile in cazul ministrului Zsolt Nagy, banuit de tradare, spionaj, divulgare de secrete si formarea unui grup infractional. E un caz amplu, cu greutate, care a facut deja o victima – Codrut Seres. Comisia de la Cotroceni avea o sarcina relativ grea, de a decide daca este sau nu cazul sa se inceapa urmarirea penala. De fapt, rolul comisiei este, teoretic, acela de a filtra acuzatiile care pot fi aduse unui ministru, astfel incat acesta sa nu fie pus in pericol de gesturi menite strict a-l sicana si a-l calomnia. Gandita ca un instrument institutional de protejare a alesilor, aceasta comisie a devenit, in acest caz, principalul inamic al ministrului Nagy. Fiindca, din cauza ca nu a luat nicio decizie timp de trei luni si jumatate (comisia a inceput sa lucreze pe 7 decembrie anul trecut), imaginea lui Nagy a fost evident afectata. Indirect, a fost afectat si guvernul, caruia i s-a lipit eticheta de structura ce are in componenta oameni acuzati de ilegalitati grave. Nu stiu daca ministrul e vinovat sau nu, si nu despre aceasta este vorba aici. Important este ca, desi rolul sau a fost sa dea un verdict, comisia respectiva si-a declinat competenta. Nu doar ca a amanat atatea luni o decizie, dar si raportul final releva o lipsa de curaj. Iata ce se spune in comunicatul dat publicitatii luni: „Comisia nu recomanda clasarea, dar nici nu se poate pronunta in sensul existentei unor indicii temeinice privind comiterea de catre ministrul Nagy a vreuneia din infractiunile nominalizate in sesizarea Parchetului (?) Comisia propune continuarea cercetarilor, cu sau fara inceperea urmaririi penale”. Altfel spus, comisia isi recunoaste neputinta si chiar inutilitatea. Ce rost are sa functioneze o asemenea institutie, daca ea nu face decat sa blocheze atata timp cercetarea intr-un caz atat de important? Fiindca, din cauza ca aceasta structura a fost sesizata, parchetul nu a dus mai departe cercetarile si a asteptat un verdict.

A doua poveste. Dupa un interviu in care Elena Udrea recunoaste ca a dat cateva mii de euro pentru a fi pusa pe lista de candidati ai PNL la alegerile locale din 2004, au aparut dezvaluiri despre cum in PSD si PRM se percep taxe speciale pentru europarlamentari. In cazul PSD, este vorba de 500 de euro, suma oprita din indemnizatia primita de acesti demnitari.

Ulterior, PSD a precizat ca nu e vorba de o taxa, ci de o cotizatie normala, si ca toti parlamentarii platesc o cotizatie mai mare, in conformitate cu pozitia politica pe care o ocupa. Situatia e tragi-comica, fiindca asistam la recunoasterea, de catre partidele politice, a faptului ca percep taxe speciale propriilor alesi, ca recompensa pentru faptul ca au ajuns in acele functii. E o problema morala profunda, fiindca se observa ca partidul politic devine, astfel, oficial un mijlocitor pentru cei care doresc sa obtina avantaje personale prin functii publice. Cineva calcula cat i-ar lua unui ales local sa puna la loc „investitia” de 5.000 de euro cotizata la partid si vedea ca e nevoie de coruptie pentru a se iesi pe plus. Partidele confirma astfel ca rolul lor este acela de a-i ajuta pe candidati si nu pe cei care ii voteaza pe candidati. Evident, partidele au reactionat solidar si nu au creat din aceasta dezvaluire aparent nevinovata un caz. Probabil, liniile de atac sunt pastrate pentru contexte electorale. Care este efectul acestor stiri? Asupra politicienilor – relativ mic. Dincolo de zbaterea celor direct implicati, comentatorii, liderii politici, departamentele de comunicare nu se raporteaza la aceste teme ca la subiecte de mare interes. Se incearca depasirea lor in fuga si intoarcerea la temele „centrale”. Dar este acesta singurul efect? Personal, cred ca nu. Fiindca semnificatia profunda a unor astfel de subiecte este extrem de grava. Prima poveste arata cat de gol de continut este discursul presedintelui Traian Basescu despre institutiile statului. Agatat puternic de aceasta retorica, presedintele opune partidelor (cele cu care se bate in prezent) functionalitatea statului, ca deziderat. El incearca sa arate ca eficienta e singura lui tinta. Or, cazul mai sus amintit este o dovada clara a ineficientei si nefunctionalitatii institutiilor. Mai mult, e o dovada ca institutiile sunt strict politizate si ca actioneaza doar la comanda politica. A doua poveste arata, la randul sau, ca cealalta tabara (a partidelor politice) nu e nici curata si nici reformata si ca mecanismele coruptiei isi gasesc mereu intelegere, inclusiv la lideri noi. Sunt exemple care transmit populatiei o imagine mult mai directa despre cele doua tabere ale actualului scandal (partidele vs. Basescu), decat incearca ele insele sa o faca prin discursuri si actiuni politice. Se vorbeste despre institutii care de fapt functioneaza doar la comanda, iar comanda nu o au oamenii, cei care voteaza, ci cei care faciliteaza accesul la putere. E cea mai buna dovada a distantei imense dintre imagine si realitate. Iar cei care continua sa creada, cu naivitate, in discursul politic actual vor avea o mare surpriza atunci cand electoratul va fi chemat sa arbitreze disputa. Fiindca s-ar putea sa vada ca electoratul nu doar ca nu mai vrea sa fie arbitru, dar s-ar putea sa nu mai vrea sa fie nici macar electorat.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Elena Udrea    Traian Basescu    Vasile Blaga   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro