Forumul Economic Mondial de la Davos a avut, in prim-plan, mai mult ca oricand, teme legate de incalzirea globala. Recent, discursul presedintelui american despre starea natiunii a cuprins si el, la randul sau, importante si extinse referiri la starea climatica si la provocarile generate de schimbarile de mediu. Campania prezidentiala din Franta, in plina desfasurare, are drept importanta axa de discurs crearea de strategii pe zona de mediu. La fel in Marea Britanie, unde atat David Cameron, cat si Gordon Brown (principalii competitori ai viitoarelor alegeri) discuta tot mai mult despre nevoia unui mediu mai sanatos pentru cetatenii fostului imperiu.
Deja nu mai este o gluma sau o tendinta la moda in mediile intelectuale. Discursul despre mediu devine o componenta directa a politicii, tocmai pentru ca efectele schimbarilor climatice se vad la tot pasul. Nu mai vorbim de rapoarte ale Clubului de la Roma despre epuizarea resurselor pe termen mediu si lung, ci despre confruntarea directa a cetatenilor lumii civilizate cu efectele devastatoare ale naturii: uragane care distrug orase cu milioane de locuitori (New Orleans), distorsionari de temperatura care afecteaza cicluri economice (din cauza iernii foarte calde, sezonul de schi a fost aproape compromis in acest an), furtuni care destabilizeaza zone altadata protejate (vestul si centrul Europei) si exemplele pot continua.
Pentru Romania insa, discutia despre mediu este la fel de fantezista si de straina precum ar fi aceea referitoare la inceperea unui program spatial de amploare. Dezinteresul e manifestat de toate vocile credibile. Politicienii se axeaza in continuare pe dezbaterea mecanismelor prin care pot gestiona mai bine noua avutie nationala – fondurile europene, miza reala a tuturor disputelor politice din prezent. Societatea civila e preocupata de atasarea unei dimensiuni politice propriei activitati si, din aceasta cauza, isi pierde si bruma de credibilitate castigata de-a lungul timpului. Iar mass-media reflecta inertial aceleasi subiecte neinteresante, care fac ca preocuparea cetateanului obisnuit sa se subtieze constant (ca dovada, ziarele au tiraje tot mai mici, iar audienta emisiunilor de stiri si despre politica scade de la an la an).
Exista trei abordari generale care apar, in general, in legatura cu mediul. Avem, pe de o parte, varianta relativ neutra, conform careia guvernul trebuie sa faca legi si sa reglementeze pedepsirea poluatorilor. Cresterea eficientei statului in acest control este vazuta ca o solutie, dat fiind ca agentii economici si persoanele fizice nu par suficient de motivate pentru a actiona voluntar pentru protectia mediului.
In al doilea rand, avem ideea contrara conform careia politica si statul nu trebuie sa se implice foarte mult. Economia are propriile ei dinamici si, pana la urma, omul a influentat intotdeauna mediul intr-un fel sau altul. Exista interpretari excesive, iar singurul lucru care conteaza este ca economia sa fie lasata sa isi gaseasca propriile evolutii (acest punct de vedere este adoptat, cu regularitate, de cei care doresc sa investeasca la Rosia Montana si care afirma, constant, ca grupurile ecologiste exagereaza si ca problemele de mediu nu sunt nici pe departe atat de grave).
A treia varianta de interpretare este cea conform careia guvernul trebuie sa se implice mult mai mult decat pana acum, dat fiind ca problemele de mediu ne transforma vietile intr-un ritm si mod neanticipat. Prin urmare, statul ar trebui sa se implice nu doar in pedepsirea celor care afecteaza mediul, dar si in prevenirea unor astfel de actiuni. E o varianta care cere schimbarea radicala a modului de viata, reducerea consumului si adaptarea la o societate post-industriala in care acumularea materiala nu mai trebuie sa fie principalul obiectiv.
Vedem, parcurgand aceasta grila introductiva, cat de putin legate de viata politica romaneasca sunt aceste abordari. Ele au posibilitate de aplicare doar daca sunt indeplinite cateva reguli clare: a) exista stat puternic si cu institutii functionale; b) exista o economie de piata autentica, reglata de reguli concurentiale; si c) exista o preocupare legata de efectele generate de consumul pe scara larga. Niciuna din conditii nu pare sa fie indeplinita in totalitate la noi. Institutiile statului nu au cum sa se intareasca, mai ales cata vreme functionalitatea lor este afectata direct de comportamentul celor care le compun. Economia de piata romaneasca a produs reguli de functionare care recompenseaza mai degraba eficienta si oportunismul din relatia cu statul decat competitivitatea autentica. Iar a vorbi de efectele negative ale consumului irational, dupa ani de zile de saracie, pare o gluma naiva.
Romania viitorului va avea, alaturi de propriile ei probleme, si pe aceea de a plati prezentul nostru. Suntem axati prea tare pe disecarea unor lupte politice care nu au, aproape invariabil, consecinte concrete (deconspirarile nu au niciodata urmari politice sau juridice; nu incep anchete, nu se produc efecte; atacurile, pastrate doar la nivel de imagine, nu genereaza schimbari de structura). Presa e captiva acestui joc impus de politicieni si in care s-au angrenat toti cei care vor, intr-un fel sau altul, sa aiba legatura cu deciziile de putere care vor fi luate in anii in care intra cei mai multi bani in Romania. In jargonul propus de environmentalisti, se spune ca „poluatorul plateste”. In ce masura acest obiectiv va fi valabil in Romania anilor care vor veni? Fara mecanisme autentice de reprezentare politica a populatiei (care, contrar aparentelor, nu exista inca in Romania de astazi), e greu de crezut ca politicienii vor plati pentru dezinteresul din prezent. Iar pedeapsa se va aplica tot asupra celor care au suportat costurile tuturor tranzitiilor postcomuniste, adica asupra cetatenilor simpli.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
