M-am intrebat adeseori cum se face ca scandaluri foarte mari sau evenimente bulversante nu produc foarte mare impact in societatea romaneasca. Doar in ultimele saptamani am avut o serie de stiri care ar fi trebuit sa socheze si sa disloce din temelii societatea romaneasca, canalizand-o spre dezbateri ample menite a schimba ceva din regulile actuale de functionare. Am avut cazuri de mame care mor in maternitati din cauza lipsei de interes din partea personalului medical. Exista stiri nesfarsite despre pagubele pe care le produce seceta. Avem semnale negative despre politie si despre agentii implicati in diverse accidente de circulatie sau despre preocuparea lor stranie de a creste la nesfarsit eficienta amenzilor (ca si cum asta ar fi functia principala a acestei institutii). Aflam stiri socante despre criza de cca 10.000 de locuri din gradinitele bucurestene, in conditiile in care statul se obliga sa asigure acest drept cetatenilor care isi platesc taxele. Recent, am fost siderati de statistica oferita de serviciul de ambulanta din Bucuresti, conform caruia 2.300 de oameni au murit anul trecut pentru ca ambulanta nu a ajuns la timp la solicitanti. Iar lista poate continua, din nefericire, foarte mult. Analizand aceste situatii, am ajuns la o alta intrebare: cum s-ar defini un impact foarte mare in societate? Fiindca, daca privim din perspectiva strict mediatica, de la distanta, preocupare exista, cel putin aparent. Mass-media isi fac datoria, agitand subiectul si inflamandu-l, nu doar prin stiri, dar si prin diverse dezbateri de noapte. Chiar daca, dupa o zi sau doua (fiindca atat dureaza aceasta „inflamare”), subiectul moare. Politicienii speculeaza si ei temele tot atat cat mass-media sunt preocupate de ele. Si fac asta fiindca sunt si ei constienti de forta mass-media si de utilitatea folosirii lor pentru propria imagine. Ar trebui sa existe ceva mai mult? Raspunsul este da. Ar trebui ca, dupa aceste discutii, sa existe un rezultat. Iar problema sa fie rezolvata. Se intampla asta? Foarte rar. Doar atunci cand mass-media aleg sa insiste pe o tema, fiindca presupune ca i-ar aduce mai mult rating si, implicit, mai multa publicitate.

Din aceasta ecuatie a discutarii si rezolvarii marilor probleme lipseste ceva. Lipseste cetateanul obisnuit. Acesta este doar spectator al unui show, desi in mod normal ar trebui sa fie actor principal. Si nu doar prin tratarea sa ca actor principal, ci si prin asumarea de catre el a acestui rol. Unul dintre cliseele cele mai obisnuite ale prezentului este acela al disputarii „agendei reale” a cetateanului, intre politicieni si mass-media. Ziaristii si alesii se acuza reciproc de lipsa de interes pentru agenda cetateanului. Dar pe cetatean in sine il intereseaza cu adevarat aceasta agenda? Subiecte precum cele descrise mai sus chiar fac parte din agenda lui? Conform DEX (etalonul cunoasterii, conform lui Traian Basescu), agenda inseamna „carnet cu foi ca de calendar, in care se noteaza lucrarile care urmeaza sa fie facute la anumite date”. Deci, este vorba de acele lucruri pe care oamenii le vor face, nu doar le vor comenta. Cat de mult si ce sunt dispusi sa faca, pentru a-si rezolva problemele de pe „agenda”, oamenii simpli? Cand statul le incalca dreptul la educatie, spunandu-le ca nu pot sa le asigure locuri in gradinitele gratuite, ce se intampla? Au loc proteste, care sa forteze sistemul sa isi faca datoria sau se accepta situatia si se incearca norocul la gradinitele particulare? Cand ambulanta nu vine la urgenta maxima in termenul legal (de 8 minute!), se organizeaza actiuni de sanctionare a primariei sau a ambulantei sau se prefera solutia descurcarii fiecaruia pe cont propriu? Cand sunt implicati intr-un caz de abuz politienesc, in trafic, se asociaza romanii pentru a forta politia sa isi faca datoria corect sau se schimba rapid atitudinea functionarului public (fiindca asta este sau ar trebui sa fie un politist) prin spaga? Tocqueville vorbea de tendinta americanilor de a forma asociatii voluntare pentru a rezolva orice fel de problema (de la nivel national pana la cea mai marunta problema comunitara de la nivelul strazii). Exista in Romania o astfel de tendinta? Cu siguranta, nu. Romanii sunt obisnuiti sa le rezolve altcineva problemele. Cu o societate civila subreda, pe care o percep la fel de distant ca si pe clasa politica, si la 18 ani de la revolutie, romanii asteapta de la altii, providentiali sau nu, sa intervina pentru ei, sa le preia „agenda” si sa se ocupe de ea in locul lor. Pentru ca realitatea le arata ca implicarea si spiritul comunitar nu le aduc nimic si ca statul este aproape imposibil de invins pe cont propriu, se prefera solutia pasiva. Romanii opteaza si in continuare sa isi delege total puterile pe care le au catre politic si catre stat si, in consecinta, asteapta solutii din partea acestora.

Efectul este cel pe care il criticam zilnic: politica ocupa un rol prea mare in vietile noastre. Oferindu-le un rol prea mare, cetatenii le-au dat politicienilor sansa de a fugi de raspundere. Fiindca, atunci cand te ocupi de atat de multe, e greu sa fii evaluat pentru tot. Si ajungi sa fii judecat doar pentru ce se vede. Or, de vazut se vede doar imaginea, discursul. Votam nu evaluand capacitatea politicienilor de a rezolva diverse probleme punctuale, ci disponibilitatea lor de a parea ca sustin agenda cetateanului. Este o competitie in care nu intra doar politicieni, ci si jurnalisti, din care castiga cel care sustine o tema mai mult decat o face restul. Consecventa sustinerii unui subiect devine o dovada a aplecarii spre agenda reala. Iar acei politicieni care par preocupati de o tema mai mult timp decat ii aloca mass-media devin eroii din sondaje.

Cel care, in prezent, stie sa interpreteze cel mai bine aceasta partitura este chiar Traian Basescu. Prin simplul fapt ca vorbeste la nesfarsit de acelasi set de probleme si-a cucerit electoratul, asa cum Ion Iliescu reusea la inceputul anilor 90. Nu exista inca un competitor pentru Traian Basescu nu pentru ca nu exista nimeni care sa stie sa rezolve problemele actuale, ci pentru ca nimeni nu vorbeste la fel de consecvent si de coerent despre acestea. Problema este ca, perpetuand acest sistem, acceptand aceste reguli, capatam ceea ce meritam. Hraniti cu iluzia ca suntem guvernati, primim in schimb imaginea solutiilor. Este suficient?

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Traian Basescu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro