Partidele se pregatesc de alegeri, iar modul in care o fac ne indica destul de clar la ce ne putem astepta pentru perioada de dupa 2 mai, data oficiala de incepere a campaniei electorale. Intr-un oras mai curat ca niciodata in zona care a fost vizitata de liderii lumii, cu brazde de iarba trantite in graba noaptea peste caldaramul prafuit, cu sute de mii de masini care ies din nou la lumina de dupa blocuri, unde au fost ascunse pentru a nu face impresie proasta, si meditand inca la interdictiile ciudate pentru un stat democratic, alegerile locale se apropie vertiginos. Desi se incearca de cateva luni construirea unei atmosfere de nemultumire, cu ziaristi dispusi sa disece tot mai mult din nerealizarile actualilor edili si cu diversi politicieni dornici de vizibilitate prin proteste sau declaratii soc, situatia in oras este una destul de calma.
Oamenii, desi sunt evident enervati de tot ce nu merge bine in oras, nu manifesta aceeasi stare de revolta sau de iritare pe care o vedeam altadata, in precampanie. Cu o memorie scurta, se uita usor perioadele de haos de anul trecut, cand orasul era in reconstructie si cand nimic nu parea sa mai indice o stare de normalitate. Asa cum il numeste un politician pe blogul sau, „experimentul” summit-ului arata ca Bucurestiul poate sa fie si curat, si bine gestionat si chiar, de ce nu, cu un trafic relativ tinut sub control. Pot sa pun pariu ca se va incerca pastrarea acestei impresii pana spre perioada alegerilor, cand strazile vor fi bine spalate, santierele de refacere a drumurilor – spre final, copacii – inverziti, iar cainii vagabonzi – politicosi. In acel context, a vorbi despre problemele din Bucuresti ar putea sa para anacronic, mai ales din partea unor partide si a unor candidati care nu s-au vazut aproape deloc in ultimii ani in aceasta postura. Este ca si cum, dupa summit, s-ar incerca sa se reaminteasca romanilor cat de izolata este Romania la nivel diplomatic in ultimii ani, fapt greu de crezut acum, cata vreme de la Bucuresti tocmai au plecat marii conducatori ai planetei.
Candidatii partidelor mici ies acum pe strazi si vorbesc cu oamenii. Ei cred ca o campanie intensa, de comunicare directa cu aproape doua milioane de oameni, poate sa compenseze dezinteresul manifestat fata de aceste probleme timp de trei ani. Sansele de a impresiona sunt, evident, foarte mici.
Candidatii partidelor mari, desi au potentialul de fi vizibili si importanti, rateaza oportunitate dupa oportunitate. Singurul care profita de aceasta stare de incertitudine este reprezentantul PD-L, care va avea o misiune tot mai usoara, pe masura ce opozitia la adresa lui se va coagula tot mai tarziu. Cu doar cateva saptamani inainte de campanie, nici un candidat important nu si-a lansat programul de campanie si nici ideile de schimbare in bine a orasului. Pe acest fond, are evident un avantaj administratia in functie, care poate vorbi linistita de milioanele de euro investiti in refacerea orasului, precum si de proiectele pe care le va pune in aplicare. Anul trecut, Videanu era ironizat de presa pentru proiectele megalomanice pe care le prezenta bucurestenilor. La acea data insa, nici un politician angrenat acum in campanie nu atragea atentia asupra nerealismului dovedit de primarul in functie. Acum, o astfel de replica poate fi usor respinsa ca fiind politicianista.
Cazul PSD tinde sa devina unul cronic, incapacitatea actualului lider de a lua o decizie utila partidului ducand la amanari peste amanari. Teoretic, pentru Partidul Social Democrat, desemnarea unui candidat pentru alegerile din Bucuresti ar fi trebuit sa fie un proces simplu. Analizand datele de sondaje (iar toate sunt clare, fara contradictii), comparand ofertele reale pe care partidul le are la dispozitie, precum si disponibilitatea organizatiei PSD Bucuresti de a sustine unul sau altul dintre candidati, alegerea ar fi trebuit sa fie una clara, in sensul desemnarii lui Sorin Oprescu drept candidat pentru postul de primar general. Oprescu are cea mai buna pozitie in sondajele de opinie, fiind in fata tuturor celorlalti colegi, fie ca e vorba de lideri din noua generatie (Ponta sau Diaconescu), fie ca este vorba de Vanghelie; are trecutul cel mai asociat cu problematica Bucurestiului si nu are impotriva sa organizatia de Bucuresti, chiar daca acest lucru este afirmat in prezent tot mai mult. De ce este insa greu sa se ia aceasta decizie? La aceasta intrebare trebuie sa raspunda presedintele partidului, cel responsabil pentru pierderea fiecarei zile utilizabile altfel in scopul unei promovari a propriei oferte.
Dupa summit-ul NATO, partidele intra in linie dreapta. Blaga, Orban si oricine ar fi desemnat din partea PSD vor concura pentru functia de primar general. Vor incepe evenimente in oras, vor face campanii de advertising, vor cumpara spatii de milioane in mass-media, vor aparea tot mai des la televizor. Poate ca se vor spune idei interesante si vom asista chiar la dispute profunde despre dezvoltarea unei capitale europene, care are altfel o rata de crestere de 10% pe an. Dar, cu siguranta, aceasta dezbatere nu are cum sa mai ajunga la cetatean decat intr-o forma superficiala. Optiunile electorale nu se vor face in functie de proiecte si idei (apropo, le recomand cititorilor sa intre pe paginile de internet ale candidatilor la primar din marile capitale europene, pentru a vedea cat de putin conteaza imaginea si cat de mult se pune accent pe mesaj si proiect), ci in functie de capacitatea organizatiilor de a-si mobiliza oamenii si in functie de dispozitia creata prin mijloacele de comunicare in masa. Rezultatul va fi, aproape sigur, la fel de bun pentru oras ca si in ultimele mandate, cand s-a vazut cat de mult s-a pus in practica din ce s-a promis.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
