Campania electorala a inceput prea devreme. Ziarele ascund reclame mascate ale partidelor, ale primarilor in functie sau ale candidatilor care isi folosesc notorietatea dobandita in alte domenii. Posturile de televiziune gazduiesc deja emisiuni de dezbatere, in care diverse persoane isi prezinta proiectele pentru Bucuresti. Iar orasele sunt impanzite de diverse forme de panotaj, din care fetele candidatilor ne zambesc in functie de bugetul avut la dispozitie. Parca intreg angrenajul public este deja demarat pentru confruntarea care va avea loc pe 1 iunie. Si, parca mai mult ca oricand, nimeni nu mai este interesat sa respecte nicio regula. Acest fapt este un semnal care trebuie sa dea de gandit, fiindca este rezultatul mai multor ani de rodaj democratic si indica nivelul de democratie la care am ajuns cu totii. Daca nici macar startul unei competitii nu mai poate fi dat corect, nu mai putem avea mari pretentii de la modul in care se desfasoara cursa si de la modul in care ea se va termina.

Sigur, avem reglementari. Avem legi referitoare la organizarea alegerilor si la campaniile electorale. Avem institutii care au dreptul sa controleze la sange modul in care sunt cheltuiti banii in aceste campanii. Avem un CNA care poate sa traga de maneca institutiile din audio-vizual care o iau pe alaturi. Si, nu in ultimul rand, avem declaratii de bune intentii ale tuturor candidatilor, care promit respectarea legii, corectitudine, cinste si demnitate. Eterna intrebare este daca toate acestea au vreun rost. Si daca regulile existente, de multe ori prea incarcate pentru un climat politic democratic, genereaza un comportament care sa asigure o competitie corecta, curata si deschisa. Raspunsul este, evident, nu. Si este asa fiindca, de fapt, alegerile in Romania incep cu mult mai devreme decat simpla luna a campaniilor electorale. Luna de campanie este ultima parte a acestui proces.

Interesul public ar cere ca alegerile, intr-un cadru democratic, sa fie un proces prin care cetatenii sa aiba capacitatea sa controleze modul in care sunt alesi demnitarii. Si sa poata sa impuna conditii astfel incat sa conteze cel mai mult propria optiune, mai mult decat orice alt criteriu. Mai mult, este forma prin care cetatenii chiar simt ca acest proces le apartine si ca astfel se permite oricui, pe baze meritocratice, sa acceada intr-o functie publica.

In democratia romaneasca, acest deziderat tinde sa ramana unul utopic. In aceste zile, un cetatean simplu nu poate aspira realist sa castige o competitie electorala, fie ea si marunta, de tipul uneia pentru postul de consilier local intr-o comuna, decat daca respecta regulile nescrise. Ca membru de partid, are nevoie de finantari mai mari decat cuantumul legal si acces la mecanisme care permit ascunderea acestora. Fie legal, fie „la negru”. Are nevoie de sprijin pentru cumpararea de spatiu in media (unde, apropo, oferta centrala s-a cam epuizat de prin februarie). Are nevoie de sprijin politic pentru ca actiunile sale sa nu faca obiectul vreunui control al unor institutii ale statului. Are nevoie de oameni dispusi sa inceapa sa munceasca pentru el, dar in forme neremunerate oficial, cu multe luni inainte de alegeri. Si, dupa ce isi asigura „spatele” politic si financiar, ar putea sa inceapa sa se intalneasca si cu electoratul, pentru a-i vorbi despre proiectele sale publice. Daca le are. Pentru un candidat independent, dificultatile sunt si mai mari, fiindca ele presupun eforturi organizatorice care trebuie derulate in afara mecanismelor pe care partidele au incercat sa le creeze in acesti ani. Chiar si piedicile legale sunt mai mari, impresia lasata fiind aceea ca trebuie sa ai in spate un partid pentru a-ti fi mai usor.

In Romania, partea nevazuta a procesului electoral tinde sa fie mai spectaculoasa decat cea accesibila, fiindca este o competitie electorala in sine: una pentru sprijin politic, pentru sprijin financiar, pentru sprijin profesional. Iar, de multe ori, cei care castiga aceasta competitie ajung deja ca favoriti certi in cursa vizibila, din ultima luna. Poporul, care are iluzia participarii la un proces democratic, aproape ca nu mai are nimic de facut decat sa participe la sarbatoarea finala, la fel ca in Caragiale. Poate tocmai de aceea, in compensatie pentru ceea ce nu arata, candidatii pun accent, in campaniile electorale oficiale, mai mult pe stil, pe farmec, pe culoare, decat pe idei si proiecte. Acestea deja au fost epuizate in discutiile si aranjamentele care au dus la castigarea competitiei nevizibile.

Legile care controleaza procesul electoral (apropo, stiati ca fiecare campanie electorala a avut, in Romania, o lege diferita?) pleaca de la premize false. Ele considera, gresit, ca participantii in alegeri chiar vor sa ia parte la o competitie corecta. Buna-credinta este prezumata, ceea ce este evident o greseala. Intr-o societate ca Romania, in care bazele cresterii economice s-au creat in zona neagra, este iluzoriu sa creezi un cadru legislativ fundamentat pe buna credinta. La fel de iluzorie tinde sa fie, in Romania, si stabilirea de praguri. Mult mai eficient ar fi daca, in loc de praguri, ar exista transparenta totala. De exemplu, este permis orice fel de gest electoral, daca se cunoaste total sursa banilor care l-au finantat. Fie ca este vorba de campanie pozitiva sau negativa. Fie ca este vorba de promovare inainte de campanie sau nu. In loc sa mimam o neutralitate care nu exista niciodata, sa ne asumam clar partizanatul si sa lasam poporul sa decida. Dar aici este adevarata problema. Chiar se doreste ca procesul electoral sa ajunga sa fie decis doar de popor? Ar presupune sa avem incredere in cei din jurul nostru. Ar presupune sa avem incredere in democratie.

Articol publicat si in Ziarul Financiar


Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro