Tema alegerilor anticipate a fost leit-motivul acestui intreg mandat, inca de la inceputul sau. Dupa ce, prin manevre politice abile, Traian Basescu a fortat preluarea guvernarii de catre Alianta Dreptate si Adevar, a mizat constant pe tema alegerilor anticipate, ca pe o solutie universala pentru lipsa de sustinere si chiar de legitimitate a guvernului condus de Calin Popescu-Tariceanu. Initial, Traian Basescu chiar a crezut ca se poate ajunge la anticipate, avand incredere in partenerul sau de campanie, liberalul Tariceanu. Dar presedintele, la vremea respectiva, a dat dovada de un nerealism crunt, aproape de neconceput pentru un politician ce parea a fi atat de experimentat. Nu doar ca premierul nu a mai vrut sa mearga pe scenariul anticipatelor, intuind corect ca este in pericolul de a-si pierde postul din fruntea PNL, dar nici parlamentarii nu au vazut cu ochi buni aceasta varianta. Iar partea cea mai lipsita de realism din partea presedintelui a fost aceea ca a putut sa isi imagineze ca, inclusiv in varianta in care Tariceanu ar fi fost de partea sa, parlamentarii ar fi fost dispusi sa faca aceste jocuri (greoaie constitutional) si sa ajunga la anticipate. Ceea ce s-a incercat cu disperare sa se ascunda timp de trei ani este faptul ca Alianta PNL-PD chiar nu avea de partea sa o majoritate parlamentara clara si, deci, nu putea sa dicteze niciodata o solutie atat de speciala unui parlament in fata caruia s-a impus, de altfel, cu ostilitate si nu cu dialog. Si, astfel, s-a ajuns la complicatia la care asistam de trei ani si mai bine: avem in fata un guvern care nu are sprijin parlamentar si care nu vrea sa recunoasca sub nici o forma ca modul in care s-a construit a fost impotriva spiritului votului exprimat de electorat in 2004. Ulterior, Traian Basescu a dat dovada de ingeniozitate si a renuntat sa mai mizeze pe anticipate ca mecanism politic si a inceput sa le foloseasca strict ca tema de discurs, punctand constant in fata unui electorat care vedea clar ca este ceva in neregula cu scena politica. Retragerea PD din guvern si plecarea unei parti a liberalilor dupa Theodor Stolojan au contribuit la amplificarea imaginii de guvernare nefireasca, lasandu-l pe Tariceanu sa justifice si mai mult de ce ramane in fruntea unui cabinet care nu exprima deloc votul din 2004. Sustinatorii lui Basescu au inceput sa spuna ca guvernul liberal s-a indepartat de proiectul initial al Aliantei, iar sustinatorii PSD, mai timid, au continuat sa spuna ca prezenta PNL in fruntea guvernului este o anomalie provocata de Basescu in urma aceluiasi vot.

Ajungem in prezent, cand tema alegerilor anticipate este, ca de obicei, pe agenda clasei politice. Si asta desi calculele teoretice ne arata, din nou, ca pentru a se ajunge la anticipate (si, mai mult, pentru a se cupla parlamentarele cu alegerile locale ? singura varianta care mai poate justifica un astfel de demers intr-un an electoral) trebuie ca Parlamentul nu doar sa se mobilizeze exemplar, dar sa fie si dizolvat pana cel tarziu la mijlocul lunii martie. Ceea ce este, evident, de-a dreptul imposibil. Agitarea temei anticipatelor de catre Mircea Geoana si sustinatorii sai pare a fi un gest din seria celor din ultimele saptamani, in care miza nu este una legata de beneficiile partidului pe care il conduce, cat mai degraba de beneficiile personale in interiorul respectivului partid. O analiza atenta arata ca, in prezent, cuplarea parlamentarelor cu localele serveste de minune PD-L, partidul aflat pe val, cel considerat favorit pentru castigarea parlamentarelor. In cazul cuplarii acestor alegeri, politizarea produsa va afecta campania locala si va permite lui Traian Basescu sa functioneze ca locomotiva electorala nationala, contrabalansand eforturile pe care candidatii PSD la locale le-ar putea face. Mai mult, desi nimeni nu l-ar forta, PSD ar favoriza desfasurarea tuturor bataliilor politice in acelasi moment, sansele sale de a le castiga fiind, evident pentru momentul actual, foarte mici. Nu voi continua cu enumerarea motivelor pentru care, pentru PSD, initierea acum a unei miscari prin care sa dea jos guvernul si sa permita lui Traian Basescu sa fie cel care dicteaza regulile jocului reprezinta un pas aproape sinucigas. Este interesant insa de aflat daca presedintele PSD, Mircea Geoana, cel mai fervent sustinator al variantei in care PSD devine instrumentul prin care complica si mai mult scena politica, ii va convinge si pe colegii sai de partid. Fiindca, daca o va face, va contribui cu inca un argument la lista destul de lunga de probleme pe care presedintele PSD le-a creat propriului partid. In acest fel, Geoana impiedica partidul sa revina la discursul pe care electoratul sau il asteapta si il forteaza sa fie din nou in defensiva si sa isi asume rolul pe care adversarii sai i-l atribuie: acela de principal vinovat pentru blocajul actual. PSD nu stie sa arate ca situatia politica este rezultatul jocurilor facute de reprezentantii puterii de dreapta si nici nu poate sa-si asume un mecanism tactic logic: refuzul de a contribui, prin votul sau, la intarirea puterii lui Traian Basescu. Daca in PSD va fi impusa paradigma populista (cea a nevoii de a rezolva, prin caderea guvernului, blocajul politic actual ? pe care, apropo, populatia nu il percepe ca atare), atunci nu se va mai putea justifica opozitia fata de discursul similar al PD-L. Si viitorul sau va fi in continuare unul de partid de rangul doi, care merita chiar sa fie absorbit de PD-L. Daca insa, mai rational, PSD se concentreaza pe propria evolutie, poate da electoratului sau o viziune alternativa cu privire la scena politica. PSD va continua sa treaca prin astfel de pasi, in saptamanile urmatoare, cand se va defini traseul politic viitor al acestui partid. Care poate fi mai legat de axa politica principala din Romania sau poate fi mai apropiat de cartile de istorie, asa cum ii doresc adversarii politici.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Theodor Stolojan    Traian Basescu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro