Editoriale

Frica de cooperare

Sindromul principal de care sufera principalele partide de pe scena politica romaneasca este frica. Mai precis, frica de un atac-surpriza care sa vina din partea celorlalti actori. Din cauza acestei frici, partidele nu stiu exact daca asteptarea este cea mai buna solutie, sau este preferabil atacul, in anticiparea unui eventual atac al celorlalti.
Democratii au de partea lor sprijinul popular pe care Traian Basescu l-a obtinut in urma referendumului. Acesta este echilibrat insa de o forta relativ mica la nivel parlamentar. Doua sunt mecanismele prin care PD incearca sa isi consolideze pozitia: la nivel central, prin fortarea alegerilor anticipate (pentru cresterea fortei parlamentare) si la nivel local, prin atragerea a tot mai multi primari si alesi locali (indiferent de unde ar veni).

Editoriale

Integrare si dezintegrare in Romania

Asa s-ar putea sintetiza fenomenele politice si sociale pe care le vedem in jurul nostru de ceva timp. Integrare – pentru ca aderarea la Uniunea Europeana a impus subordonarea tuturor proiectelor politice acestui deziderat si pentru ca, sub scutul acestui cuvant, s-au facut si s-au desfacut guverne, aliante, politici sau referendumuri. Dezintegrare – pentru ca aceasta este tendinta tuturor regulilor importante care au dominat tranzitia ultimilor ani. Este un ciclu care poate explica nu doar ce se intampla in prezent, dar si care va fi logica de functionare a urmatoarelor campanii electorale din viitorul nostru imediat.

Editoriale

Varfurile anti-sistem

Triumful lui Cristian Mungiu de la Cannes este un succes personal fantastic, ce trebuie apreciat si laudat. Dincolo de invidia unor colegi de breasla, dincolo de mediatizarea exceptionala la care s-a expus si dincolo de faptul ca, macar pentru o zi, politica a fost inlocuita in paginile ziarelor de cultura, momentul trebuie retinut. In acelasi timp insa, el ne aduce aminte de modul in care romanii se raporteaza la succes si la performanta (indiferent daca aceasta este economica, politica sau culturala). Or, din aceasta perspectiva, ne amintim cat de „exceptional” este un asemenea succes in raport cu restul, cu media, cu normalitatea. Romania s-a obisnuit, nu doar in ultimii ani, sa isi concentreze resursele de motivatie si apreciere in special catre varfuri, catre personajele care ies din peisaj.

Editoriale

Mult prea multe Romanii

Atunci cand Adrian Nastase spunea, la finalul campaniei electorale din 2004, ca exista doua Romanii, parea ca discursul sau avea o tinta integrationista. Adica fostul premier ii cerea lui Basescu sa tina seama, in mandatul sau, nu doar de romanii care l-au votat pe el, dar si de cei care l-au votat pe Nastase. In prezent, se vorbeste din nou de mai multe Romanii. Exista o diferenta: acum, delirul interpretativ a impartit Romania in foarte multe felii, in functie de cum s-a votat la referendum. Exista o Romanie a celor care l-au sustinut pe Basescu (cam 33% din total), una care l-a vrut demis (foarte mica) si inca una, cea majoritara, care nu a participat deloc la vot. Spre deosebire de 2004, modul in care se discuta despre aceste Romanii este unul de-a dreptul intolerant.

Editoriale

Exagerez si castig!

Aceasta pare sa fie metoda de succes a lui Traian Basescu. Asa s-a impus ca politician rasat si, cel mai probabil, in acelasi fel va castiga si in urma referendumului de sambata. Insa nici dupa acest referendum nu va veni vreo schimbare majora, fiindca actuala disputa nu ofera solutii, ci doar descarcari emotionale.
„Exagerez si castig” inseamna definirea apocaliptica a unui pericol si asumarea rolului de salvator al poporului. Cum face asta? Printr-o metoda extrem de ingenioasa: prin simplificare. Se ia o problema complicata a prezentului, se imbraca intr-o explicatie simplista in care conceptele sunt folosite exagerat (deseori in afara sensului lor), se serveste poporului, care o intelege usor, si-o insuseste si se strange in jurul celui care i-a servit-o.

Editoriale

O miza ascunsa a referendumului

Actuala campanie electorala nu difera mult de alte campanii care au avut loc in Romania. Avem manifestatii, avem emisiuni electorale (in care subiectele sunt dezbatute prin intermediari), avem postere si bloguri. Vom avea sondaje, vor fi organizate editii speciale si ar putea chiar sa apara si autobuzele la vot. In acest climat, nu se poate purta o discutie foarte ampla despre cine castiga, ci mai ales despre cine pierde. Iar marele infrant al acestei campanii ar putea fi Partidul National Liberal, un partid care risca, in urmatoarele saptamani, sa ramana fara mult din sprijinul sau electoral. Si care, daca nu va iesi din actuala capcana politica si de imagine, risca sa repete fara probleme scenariul PNTCD din 2000.

Editoriale

84,48 la suta!

Conform Ministerului de Interne din Franta, participarea la vot la alegerile prezidentiale de duminica a fost una de 84,48%. Dupa unele canale de stiri, rata e chiar mai mare. Este un record pentru Franta zilelor noastre, dupa ce alegerile anterioare, precum si referendumul pentru Constitutia Europeana reprezentasera minime istorice, la randul lor. Prezenta masiva la vot inseamna, in primul rand, o gura de oxigen pentru democratia franceza, asa cum spunea chiar principalul favorit pentru turul al doilea, Nicolas Sarkozy. Explicatia cea mai uzitata pentru „aglomeratia” la urne se refera la dorinta francezilor de a se implica in ierarhizarea unei noi generatii de politicieni. Primii trei clasati sunt angajati in premiera intr-o astfel de confruntare si este de asteptat ca ei sa continue sa reprezinte nume importante pentru anii urmatori.

Editoriale

O dezbatere despre nimic

Asa s-ar putea rezuma tabloul politic actual, in care sunt angrenati toti actorii politici majori. Presedintele se face ca e preocupat de soarta Parlamentului si, pentru a-l proteja, vrea sa isi dea demisia. Partidele par ca sunt preocupate de Constitutie si, in consecinta, vor sa il suspende pe presedinte. Nici una dintre cele doua actiuni nu va avea loc. Asa incat societatea politica romaneasca este dominata de dezbateri fara consistenta si fara concretete. Oricate sedinte vor fi tinute, oricate calcule vor fi facute, politicienii actioneaza dupa un rationament simplu: decat sa risc sa pierd ceva, mai bine nu fac nimic. Efectul? Presedintele nu isi da demisia inainte de suspendare. El prefera sa astepte un vot parlamentar care nu va veni si ameninta de pe margine.

Editoriale

Premierul muta bine, dar o face gresit

Titlul acestui text exprima un paradox la care asistam in prezent: teoretic, miscarea premierului i-ar putea asigura acestuia sansa supravietuirii in politica. Practic insa, prin modul in care se comporta, Calin Popescu-Tariceanu risca sa reediteze in prezent scenariul pe care l-a mai cunoscut si PNTCD in anul 2000. Adica, sa iroseasca toate oportunitatile pe care le are si sa le transforme in capcane. Care sunt marile oportunitati care au aparut acum, prin renuntarea la colaborarea cu PD? Ma voi limita la doua, importante prin potentialul lor politic.
In primul rand, exista sansa de a folosi instrumentele puterii pentru a scadea forta PD. PD e in continuare promovat ca partid puternic, voce a Aliantei, in crestere in sondaje, suficient de pragmatic pentru a valorifica si prezenta in opozitie.

Editoriale

Politica, pentru cel mai defavorizat roman

Oamenii au nevoie de politica, asa cum au nevoie de un arbitru. Fiindca politica este mecanismul prin care oamenii iau decizii cu privire la stabilirea ordinii din jurul lor. Iar ordinea inseamna, de fapt, nu neaparat liniste, cat mai degraba acord pe baza unor avantaje reciproce. Altfel spus, simplificat, un om respecta regulile si pe cei din jurul sau, atat timp cat simte ca beneficiaza si el de pe urma acestei stari. Astfel, pastreaza ordinea. In momentul in care nu mai simte ca avantajele sunt reciproce, reactioneaza si apeleaza la politic sa i se faca dreptate (plecand de la premisa ca nu isi face dreptate singur). Iar dreptatea facuta de politic este (sau ar trebui sa fie) instituirea unor reguli gandite ca raul cel mai mic posibil. Sau, ca varianta alternativa, un bine gandit din perspectiva celui mai defavorizat om din societate.

Editoriale

Doua povesti despre politica reala

Dincolo de consultarile de la Cotroceni, de demisia lui Claudiu Saftoiu sau de presiunile pentru schimbarea lui Vasile Blaga, de schimbarile la nivelul majoritatii parlamentare sau de suspendarea presedintelui, exista in viata politica romaneasca si alte subiecte. Mai putin vizibile, mai neinteresante, prin contrast, pentru presa, aparent mai sterse. Ma voi opri aici la doua exemple de stiri care contin, dincolo de aparente, semnificatii politice si electorale mult mai grave decat lista mai sus prezentata.

Editoriale

Mai mult decat o criza politica

Una din liniile traditionale de interpretare a crizei actuale se rezuma la intrebarea: este sau nu criza politica? La aceasta se raspunde fie prin argumente de imagine (care arata cat de putin comunica cei implicati, cat de mare e zgomotul de fond, cat de multa atentie se acorda unor teme neinteresante etc.), fie prin argumente politologice (care arata ca institutiile inca functioneaza, ca nu exista un blocaj, ca nu se poate vorbi de criza politica, ci doar de imagine). Dar oricat de detaliate ar fi cele doua perspective, ele nu pot acoperi total situatia din prezent. E nevoie de o incercare de explicare mai extinsa, mai flexibila, care sa plece de la elementele noi, speciale, pe care actualul context le ofera si care nu au mai existat pana acum in Romania.

Editoriale

Cine se teme de alegerile europene?

Alegerile europene ne ajuta indirect sa intelegem cat de diferita e lumea politica de restul societatii. Cat de diferite sunt calculele pe care le fac conducerile de partid fata de discursul public si fata de imaginea pe care si-au creat-o. Miza unor alegeri este, in mod normal, castigarea posturilor publice puse in joc. Aceasta presupune gestionarea eficienta a campaniei, numirea unor candidati cu sanse, propunerea unei agende cat mai captivante si lansarea de mesaje si idei cat mai apropiate de parerile de moment ale populatiei. Jocul este unul in care relatia cu cetateanul conteaza enorm si in care victoria politica este fundamentala pentru conducerea partidului. Teoretic, partidele ar trebui sa isi doreasca, in actualul climat politic neclar, o disputa care sa transeze lucrurile si care sa le confirme discursul.

Editoriale

Contractul unei societati fara invingatori

Dincolo de grupurile de interese si de strategiile pentru acapararea unor pozitii de forta in perspectiva intrarii fondurilor europene in Romania, mai exista o explicatie pentru ubicuitatea scandalului politic actual: nu exista un contract social autentic. Nici intre cetateni, dar nici intre cei care compun clasa politica romaneasca. Fara un astfel de contract, traim cu totii intr-un fel de stare naturala, in care ne lipsesc regulile si instrumentele de aplicare a regulilor, si ajungem sa depindem de vointa arbitrara a celor care ne conduc. Si care, invariabil, ajung sa doreasca sa impuna seturi noi de reguli in functie de chipul si asemanarea lor. De aceea, nu am avut legi create pentru situatii ipotetice, ci doar pentru a reglementa stari de fapt punctuale, foarte concrete.

Editoriale

Obsesia conflictului la PSD

Unul dintre cliseele prezentului este acela ca Traian Basescu este principalul personaj conflictual, vinovat pentru scandalurile curente, si ca PSD profita, indirect, de climatul de instabilitate generat de actuala putere. Acest cliseu este stimulat inertial, pe ideea ca erodarea puterii duce obligatoriu la intarirea opozitiei. El este insa fals, deoarece pleaca de la premisa ca PSD va reveni automat la putere, indiferent de modul in care se comporta acum. Greseala porneste de la analiza situatiei actuale ca joc cu suma nula; dar scaderea constanta a actualei puteri nu va insemna in mod automat cresterea PSD. Mai ales daca partidul social-democrat nu va sti sa isi aleaga corect armele.
De doi ani de zile, PSD nu reuseste sa iasa din linia conflictuala in care a intrat in urma alegerilor.

Editoriale

Noile Romanii

Este pentru prima data cand Romania se pregateste de alegeri dupa doar doi ani si cateva luni de la scrutinul anterior. Am mai cunoscut o situatie asemanatoare in 1992, cand trecusera doar doi ani si jumatate de la primele alegeri libere. Atunci ritmul vietii politice cunostea o efervescenta atat de mare, incat doi ani si jumatate erau suficienti. Acum insa ne aflam intr-o perioada de mijloc. Democratia romaneasca e oarecum consolidata si ritmul guvernarilor pare stabilizat la ciclul de patru ani. La el s-au adaptat si politicienii, care nu se mai grabesc cu investitiile in formarea unor alternative decat in penultimul an de mandat. Fortele de opozitie se regrupeaza in anul de dinaintea alegerilor si merg, invariabil, pe fluxul nemultumitilor in speranta ca oboseala generata de supraexpunerea puterii va schimba sensul votului spre opozitie.

Editoriale

Agitatia politica este ignorata de electorat

Alianta PNL-PD conduce in topul preferintelor electoratului, iar PNG devanseaza pentru prima data PRM in optiunile de vot ale electoratului, releva o cercetare a Institutului Pro si Data Media. Institutul PRO a dat publicitatii ieri un pachet de studii referitoare la situatia politica actuala in perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European.

Editoriale

Criza din spatele crizei

Traian Basescu se comporta, in 2007, foarte diferit decat o facea in 2006. A inceput anul cu gafe si continua parca in acelasi stil. Dorindu-si o lovitura decisiva impotriva lui Calin Popescu-Tariceanu, presedintele si apropiatii sai au declansat un razboi care nu are, in acest moment, o finalitate clara.
Situatia imi aduce aminte de superproductiile „Ocean’s 11” si „Ocean’s 12”, filme de mare succes ale ultimilor ani, in care o banda de infractori simpatici si populari incercau, din amuzament sau nu, sa dea mari lovituri unor bogatasi „nelegitimi”. Prima parte, „Ocean’s 11”, a redat o succesiune de actiuni de mare ingeniozitate, toate invingatoare, prin care echipa lui Danny Ocean isi zdrobea adversarii, umilindu-i constant. Filmul se termina apoteotic cu jefuirea simultana a celor mai mari cazinouri din Vegas.

Editoriale

Clima si pedeapsa

Forumul Economic Mondial de la Davos a avut, in prim-plan, mai mult ca oricand, teme legate de incalzirea globala. Recent, discursul presedintelui american despre starea natiunii a cuprins si el, la randul sau, importante si extinse referiri la starea climatica si la provocarile generate de schimbarile de mediu. Campania prezidentiala din Franta, in plina desfasurare, are drept importanta axa de discurs crearea de strategii pe zona de mediu. La fel in Marea Britanie, unde atat David Cameron, cat si Gordon Brown (principalii competitori ai viitoarelor alegeri) discuta tot mai mult despre nevoia unui mediu mai sanatos pentru cetatenii fostului imperiu.
Deja nu mai este o gluma sau o tendinta la moda in mediile intelectuale. Discursul despre mediu devine o componenta directa a politicii, tocmai pentru ca efectele schimbarilor climatice se vad la tot pasul.

Editoriale

Tacerea complice a Justitiei

A trecut o saptamana a superlativelor de imagine, in care confruntarea dintre principalele tabere politice a atins puncte paroxistice. Premierul si presedintele au dezvaluit public detalii pe care opinia publica doar le banuia, presa a dus „delirul interpretativ” la culmi nebanuite, iar opozitia pare ca are nevoie de o cadere in gol, fara precedent, a puterii pentru a putea face un gest care sa le confirme existenta (fiindca, dincolo de aparenta de forta a initiativelor PSD, ele nu fac decat ca, printr-o interesanta capcana imagologica, sa acopere o lunga perioada de tacere si de complicitate indirecta cu una sau alta din taberele actualei puteri). Contrar principalelor interpretari, nu am asistat la o criza politica. O criza politica apare doar atunci cand exista un blocaj in functionarea institutiilor politice.

Editoriale

Destructurarea, la televizor

Privita de la distanta, societatea romaneasca este in plina destructurare. Asistam la tot mai multe crize si conflicte interne. Partidele politice se descompun sau, in varianta cea mai buna, se straduiesc sa ramana nedivizate. Institutiile parcurg importante deficite de credibilitate. Economia e marcata de dezinflatie, iar BNR propavaduieste nevoia de noi scumpiri. Reperele valorice se amesteca intre Romania trecutului si cea a prezentului. Securistii ii acuza pe colaboratori, romanii pe unguri, fotbalistii pe arbitri, iar familia Prigoana se mai desparte inca o data. Destructurarea a aparut chiar din zilele ultimei campanii electorale, cand s-a contestat legitimitatea rezultatelor din primul tur al alegerilor. In mod normal, alegerile ar fi trebuit sa duca la o noua ordine, la o schimbare.

Editoriale

Invingatorul vrea totul

Pentru orice observator atent al vietii politice din Romania este clar ca sistemul nu e functional. Chiar daca oficial avem institutii, legi, reguli, dezbateri, putere, opozitie, societate civila, mass-media, in fond ne dam seama ca, in ciuda existentei tuturor acestora, gradul de libertate al unui om obisnuit in fata ineficientei politicienilor este minuscul. Ce poate face un cetatean nemultumit de modul in care alesul sau (primar, consilier local, parlamentar sau presedinte) isi exercita mandatul? Poate da in judecata un primar pentru ca nu rezolva rapid o problema aparuta si sesizata institutiilor pe care acesta le coordoneaza? Probabil ca da, dar sansele sale de reusita sunt nule. Poate atrage atentia mass-media pentru a sesiza problema in cauza si pentru a crea, in acest fel, presiune publica?

Editoriale

Greu de ucis

Nu as fi crezut ca, de saptamana trecuta, cand sugeram ca va aparea in curand un nou dusman colectiv, destinat sa fie invins de „fortele binelui” din Romania, solutia va aparea chiar in cateva zile. Ei bine, a aparut. Noul dusman colectiv al democratiei romanesti este Securitatea (sau Serviciile). El are toate caracteristicile raului: e puternic (fiindca este infiltrat atat de solid in societatea romaneasca), are intentii negative (daca vrea sa „planteze” ofiteri in Comisia Europeana), este combatut de Occident, e periculos pentru stat si democratie, e demonizat de presa si, poate cel mai important, e foarte greu de ucis. Recenta campanie de prezentare publica a dosarelor a demonstrat cat de dificil se ajunge la rezultate efective. Fosta securitate isi ingrasa propriul mit tocmai prin lipsa de succes a luptei impotriva sa.

Editoriale

Se cauta un dusman colectiv

Una din constantele societatii romanesti postrevolutionare a fost existenta unui dusman colectiv si raportarea permanenta la el. Rand pe rand, acesta a luat multe forme, de la teroristii revolutiei si pana la securistii zilelor noastre. Dar cel mai mare dusman colectiv care a fost prezentat romanilor, in ultimul deceniu, a fost PSD (cu diversele sale nume si cu diversii sai lideri). PSD-ul, mai ales cel condus de Ion Iliescu, a fost mult timp principalul adversar al societatii civile si al celor care cereau democratizarea reala a Romaniei.

Editoriale

Liberalii se ingroapa singuri

Noua „platforma” politica lansata de Theodor Stolojan si de prietenii acestuia tinde sa devina un studiu de caz paradigmatic pentru aplicarea cliseelor in viata politica romaneasca. Departe de a fi o „revolutie doctrinara”, documentul lansat de membrii exclusi ai PNL contine un amalgam eterogen de concepte (variind cu dezinvoltura de la stanga la dreapta) care creeaza varianta liberala de populism. Dar, dincolo de analiza continutului acestei platforme (care ar evidentia creativitatea si eclectismul doctrinarilor autohtoni) e foarte interesanta atitudinea celor doua grupari.

Editoriale

Modelul britanic al lui Mircea Geoana

Una din noile surprize ale sondajelor de opinie din aceasta perioada tinde sa devina aplicarea teoriei spiralei tacerii la electoratul traditional al PSD. Altfel spus, exista oameni care sunt, prin toate caracteristicile lor, votanti obisnuiti ai PSD (simpatizanti ai liderilor PSD, spre exemplu), dar care, atunci cand se pune problema asumarii efective a unei optiuni de vot, devin nehotarati sau chiar opteaza pentru alte partide. Acest grup a crescut destul de mult in ultimele luni, fenomen care arata ca PSD devine tot mai mult o optiune de vot indezirabila. Multe sunt motivele pentru care se intampla acest lucru, printre ele numarandu-se atat demonizarea mediatica a PSD de dupa 2004, cat si incertitudinea de la varful partidului. Exista insa si cauze care tin de lipsa de coerenta a noului proiect politic propus de Mircea Geoana.

Editoriale

O singura varianta pentru doua Romanii

Avem, asa cum ne-am obisnuit, o viata politica plina si surprinzatoare. Nu contenesc discursurile, atacurile, loviturile care ne creeaza impresia unei dinamici ample si libere a spatiului nostru politic. Nu voi analiza crizele recente, oricat de tentant ar fi sa disec sensurile metaforei „restaurantului de cinci stele” care va face cu siguranta istorie in politica damboviteana. Voi incerca sa ma opresc asupra unei abordari mai putin atractive pentru rating. Este vorba de analiza institutionala. Ea ofera, din punctul meu de vedere, informatii mult mai substantiale despre dinamica politica decat stricta interpretare a discursurilor.

Editoriale

Prabusirea in realitate

Saptamana care tocmai a inceput ar fi trebuit sa creeze un prilej mai bun ca oricand sa vorbim despre viitor: se confirma la Bruxelles aderarea la termen, Bucurestiul devine gazda a unei manifestari diplomatice de amploare, are loc prima confruntare adevarata dintre fotbalul romanesc si cel european. Acum am putea sa vedem daca suntem sau nu capabili sa ne integram in normalitatea occidentala la care aspiram. Suntem noi insa pregatiti de aceasta confruntare? Vom intra la 1 ianuarie 2007 in UE, dar vom fi atunci gata sa trecem de la pretentiile unei tari in curs de dezvoltare la pretentiile unei tari care face parte din lumea dezvoltata?

Editoriale

Un presedinte care ne-a pacalit pe toti

Traian Basescu ne-a obisnuit cu atitudini speciale, cu reactii exceptionale, cu speculatii nemaiintalnite. Am ajuns cu totii sa il analizam si sa il interpretam prin prisma unui exceptionalism personal care nu doar ca maguleste, dar si consolideaza imaginea politicianului aflat la Palatul Cotroceni. Acest exceptionalism ne face sa vedem scenarii in toate actiunile presedintelui, sa cautam tentatii totalitare in deciziile sale, sa avertizam pericole sau excese in comportamente acoperite de Constitutie. Nu sunt un fan al presedintelui Basescu. Cred insa ca are si el dreptul la o prezumtie de nevinovatie.

Editoriale

Un lider tot mai promitator

Venirea lui Anthony Giddens in Romania ar fi trebuit sa fie evenimentul politic al toamnei, fie macar si pentru ca prestigiul de ideolog al cunoscutului specialist britanic nu se compara cu pretentiile similare ale unor analisti locali. Evenimentul ar fi fost comparabil cu venirea lui Real Madrid la Bucuresti, iar succesul celor care l-ar fi adus ar fi fost unul considerabil. Giddens nu a venit insa. S-au prezentat tot felul de scuze, legate de crizele prin care trece Tony Blair in Marea Britanie, s-a trimis la Bucuresti un adjunct care sa ii tina locul, s-au emis angajamente legate de o vizita ulterioara.

Editoriale