Agenda internationala si in special cea europeana au fost dominate in ultima perioada de evenimentele din Ucraina. Continuarea ofensivei guvernamentale in Estul tarii, escaladarea conflictului sanctiunilor economice, respectiv posibila concentrare de trupe la frontiera dintre Rusia si vecinul sau vestic reprezinta cele mai importante elemente ale acestei dinamici.

Din perspectiva taberei ucrainene, mai multe aspecte trebuie observate. Continuarea ofensivei in Estul tarii, respectiv rezistenta tot mai mare a separatistilor au dus la crearea unui veritabil context „de front”. In mod paradoxal pentru un regim revolutionar, Ucraina pare lipsita de dezbateri si de tensiuni interne, pe fundalul confruntarii cu „dusmanul comun” – Rusia. In egala masura, anexarea Crimeii si episoadele separatiste din Estul tarii au dus la potentarea unui sentiment identitar ucrainean – in confruntarea cu separatistii rusofoni si cu Rusia, conducerea de la Kiev isi asuma si isi descopera o identitate ucraineana mult mai pregnanta decat inainte.

Pe termen mediu, aceasta dinamica se poate dovedi contra-productiva – este de vazut care va fi statutul oricarei minoritati nationale confruntate cu noua imagine a natiunii ucrainene. In acelasi timp, acest proces social face dificila orice solutionare pasnica a conflictului – practic amplificarea acestuia creeaza un cerc vicios: cu cat violentele, respectiv pierderile de vieti umane cresc, cu atat sentimentul diferentei este amplificat, iar obtinerea victoriei devine singura justificare legitima a continuarii conflictului. Ucraina a pierdut prea mult pentru a isi permite o intoarcere la un status quo ante.

Dealtfel, faptul ca initiativele initial conciliante ale presedintelui Porosenco au fost respinse de catre rebelii separatisti a condus in mod natural la continuarea conflictului.

Reactia autoritatilor separatiste dupa prabusirea zborului MH 17 (tergiversarea accesului la locul accidentului, suspiciunile cu privire la indepartarea unor elemente cruciale pentru concluziile anchetei oficiale, dificultatea cu care au fost identificate ramasitele umane ale victimelor)  a galvanizat nu numai comunitatea internationala in adoptarea unei pozitii comune in raport cu Rusia, dar a oferit si legitimitate guvernului de la Kiev – dincolo de problema concreta a diferentelor dintre Vestul si Estul Ucrainei, Europa are nevoie de o autoritate capabila sa guverneze eficient acest teritoriu.

Totodata, au existat mai multe semnale extrem de puternice venite in special din partea Marii Britanii si a Statelor Unite, care au denuntat concentrarea de trupe rusesti la granita cu Ucraina. Semnalele de acest fel au venit periodic din partea liderilor NATO si a liderilor statelor occidentale. Cea mai recenta situatie avea in vedere posibila deplasare pe teritoriul Ucrainei a unor forte rusesti, sub pretextul unei interventii umanitare (exista semnale care subliniaza ca ofensiva ucraineana a avut drept efecte bombardarea unor locatii civile, iar numarul refugiatilor este in crestere).

Posibila mutare rusa este importanta nu neaparat din perspectiva consecintelor – este evident in acest context ca sensul avertismentelor este unul de a descuraja o posibila manevra a Rusiei, care poate permanentiza conflictul si poate mentine o parghie directa de influenta asupra guvernului de la Kiev. Este neclar in acest moment daca Rusia urmareste clar strategia crearii unor noi pseudo-state separatiste (pe modelul Abhaziei, Transnistriei sau Osetiei de Sud).

Interventia anglo-americana insa confirma unul dintre punctele clamate de oficialii de la Kiev: ofensiva are succesul scontat. Armata ucraineana a incercat permanent pe parcursul ultimei luni sa inconjoare fortele separatiste, convinsa ca sprijinul logistic si militar al Rusiei este singurul element care asigura succesul separatistilor. Speculatiile cu o posibila interventie „umanitara” rusa arata ca procesul de incercuire este aproape de finalizare. Aceasta nu inseamna insa ca separatistii au fost invinsi. Ramane de vazut totodata daca, in urma incercuirii, trupele ucrainene vor opta pentru o strategie non-confruntationala (vor astepta ca rebelii sa isi consume resursele) sau daca vor incerca sa profite de superioritatea militara in cadrul unei ofensive (cu toate riscurile militare si de imagine pe care o confruntare in spatiul urban le presupune).

La nivel european, adoptarea sanctiunilor economice europene impotriva Rusiei deschide practic perioada asteptarilor. Nu exista in acest moment o imagine clara cu privire la dimensiunea exacta a pierderilor economice pe care atat Rusia, cat si statele europene le vor suferi. Este evident pentru moment ca Moscova se confrunta in acest moment cu problema atragerii de capital, pe fundalul iesirii din Rusia a fondurilor straine.

Viabilitatea sistemului economic rusesc este pusa sub indoiala de mai multi analisti, care apreciaza ca o economie slab industrializata, precum a Rusiei, bazata pe exportul de materii prime, se va confrunta cu probleme majore. Este neclar insa care va fi dimensiunea acestor probleme, precum si care va fi modul in care ele vor fi interpretate de conducerea politica a Rusiei. De asemenea, sanctiunile economice au efecte pe termen mediu, iar tipul de constrangere aplicat Rusiei nu a mai fost testat in actualul curent economic dominat de globalizare. Disproportia este insa majora – economiile care au impus sanctiuni economice Rusiei au o valoare cumulata de 40 de trilioane de euro, in timp ce economia rusa este cotata la numai 2 trilioane de euro (putin sub economia statului California).

Reactia Rusiei – interzicerea importurilor de alimente din statele occidentale este mai degraba o formula destinata publicului intern (poate fi interpretata si drept o politica protectionista in acest sector economic). Totodata, ca intensitate, ea se afla mult sub greutatea simbolica si economica a sanctiunilor europene.

In acest moment, exista doua variabile. Prima este reprezentata de masura in care statele europene, impulsionate extrem de discret pe parcursul ultimelor luni de catre SUA, vor reusi sa mentina o politica coeziva si coerenta in raport cu Rusia. Pe masura ce impactul economic al sanctiunilor va afecta si statele europene, este de asteptat contestarea activa a acestor directive.

In al doilea rand, chiar daca in plan intern regimul lui Putin este in acest moment extrem de popular, in plan international pozitia Rusiei a fost slabita puternic. Pe de o parte, impactul colateral al situatiei din Ucraina (accidentul aviatic) arata ca perpetuarea voita a conflictului este o problema de ordine internationala. Moscova este prinsa intre continuitatea propriului discurs geopolitic, dupa anexarea Crimeii, de extindere teritoriala si acaparare a zonelor locuite de populatia rusofona, si problemele majore pe care nerespectarea la nivel international a princiapiului suveranitatii le deschide (indirect, este legitimata orice pretentie autonomista sau separatista in raport cu teritoriul Federatiei Rusie).

Putin oscileaza in acest moment prin sprijinirea indirecta a insurgentilor intre continuarea programului nationalist, care i-a redat popularitatea extrem de subrezita in ultimii ani, si costurile economice, de prestigiu si de influenta internationala pe care un atare demers le presupune. Este evident insa ca orice ambitie contra-hegemonica a Rusiei – impunerea unei alternative ideologice la lumea condusa si ordonata in baza principiilor impartasite de Statele Unite – a esuat: izolarea Rusiei este expresia limitelor puterii Moscovei.

Sursa foto: fox40.com


infopolitic