Marine Le Pen, Geert Wilders

In mai 2014, aproximativ 390 de milioane de oameni vor fi eligibili pentru a vota in alegerile pentru Parlamentul European. Cea mai controversata problema ridicata de aceste alegeri va fi legata de modul in care extrema dreapta europeana va performa. In ultima vreme, mai multe dintre aceste partide – asemenea Frontulului National al lui Marine Le Pen in Franta si Partidului Libertatii al lui Geert Wilders, in Olanda – au crescut in sondaje, pe masura ce tarile lor s-au luptat cu recesiunea. Aceaste alegeri reprezinta o sansa reala pentru ca aceste miscari sa-si prezinte si sa-si indeplineasca anumite obiective politice.

  • In egala masura trebuie observat de asemenea ca alegerile pentru Parlamentul European favorizeaza, pe fundalul unei prezente reduse la vot in marea majoritate a statelor europene, dar si din cauza sistemului proportional de reprezentare, folosit de cele mai multi membri ai UE, ascensiunea electorala a partidelor cu mesaje eurosceptice sau anti-sistem. Eventualele rezultate favorabile ale Partidului Libertatii, ale Frontului National sau ale UKIP, nu ar fi neaparat surprinzatoare, din acest punct de vedere.
  • Elementul pozitiv este reprezentat insa de incapacitatea de pana acum a actorilor eurosceptici sau populisti, de a replica in spatiul domestic succesul din europarlamentare. Fie ca vorbim despre o mobilizare suplimentara a actorilor politici sistemici, de miza mai mare in statele occidentale a alegerilor generale, sau de semnalul ocazional pe care europarlamentarele par a il lansa, competitivitatea actorilor anti-sistem in plan domestic ramane, istoric, una redusa.
  • Marine Le Pen si Geert Wilders, doi dintre cei mai cunoscuti lideri ai extremei dreapta din Europa, au promis sa lupte alaturi, intr-o coalitie a partidelor nationaliste, in cadrul alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor, cu scopul de dobori „monstrul de la Bruxelles”. Alianta anti-UE, intre partidul francez Frontul National (FN) si Partidul olandez pentru Libertate (PVV), va cauta sa atraga alte grupuri eurosceptice, care incearca sa profite de descurajarea economica si rata ridicata a somajului care afecteaza continentul.
  • Cu toate acestea, posibilitatea aparitiei unui competitor puternic al popularilor, socialistilor si liberalilor europeni, capabil sa influenteze politica UE este limitata de doi factori suplimentari. Pe de o parte, reziduurile nationaliste din discursul fiecarui partid limiteaza formarea unei organizatii „pan-europene” – replicarea „in oglinda” a formulei supranationale dealtfel criticate. Mai mult, intre populistii si euroscepticii europeni exista numeroase diviziuni.

Spectrul interbelic

  • Unul dintre latimotivele comentariilor din presa europeana este repezentat de aparenta similitudine intre prezenta alianta a euroscepticilor europeni si ascensiunea interbelica a extremei drepte. Proiectul european, lansat dupa devastarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, se confrunta astfel in prezent, cu cea mai grava amenintare din istoria sa.
  • Mai mult, pentru ca aceasta comparatie sa devina relevanta, cresterea sprijinului pentru partidele de extrema-dreapta, anti-europene, anti-imigratie a fost alimentata de cea mai grava recesiune mondiala din anii 1930. Partidele care au stat in umbra, si si-au temperat simpatiile fata de fascism si nazism, acum apar din nou in prim-plan. Marine Le Pen, liderul francez FN, isi tempereaza tonul anitsemit, pe cand liderul olandez de extrema-dreapta a arat o fateta usor diferita, mobilizand teama si ostilitate nu impotriva evreilor, ci impotriva imigrantilor musulmani. Asemenea lui Le Pen, Wilders se concentreaza pe presupusa amenintare cosmopolita a identitatii nationale din Uniunea Europeana. Acest lucru rezoneaza si cu atitudinea din alte tari europene.
  • Potrivit unor sondaje, extrema dreapta ar putea castiga mai mult de o treime din locurile in Parlamentul European la alegerile din luna mai. Cu toate acestea, partidele de centru – crestin-democratii, social-democrati si liberali – ar avea, totusi majoritatea la nivelul Legislativului European. Insa pentru ca Parlamentul European sa poata forma o majoritate credibila este nevoie de o apropiere tot mai mare intre principalele trei blocuri politice europene.

Pozitia celorlalte partide anti-UE

  • In plus fata de campania impreuna, liderii populisti planifica infiintarea unui grup post-alegeri, cu scopul de a exercita o influenta institutionala mult mai puternica la nivelul Parlamentului European.
  • Un alt factor important este reprezentat de mesajele de deschidere lansate de cei doi lideri populisti. Wilders si-a exprimat speranta ca Vlaams Belang din Belgia, Liga Nord din Italia si UKIP din Marea Britanie se vor alatura coalitiei, si a sustinut ca acestea au multe in comun.
  • Printre partidele anti-UE care ar putea lua in considerare unirea pentru viitoarele alegeri europene de anul viitor se numara Partidul Popular Danez, Partidul Finlandezilor din Finlanda, Partidul Libertatii din Austria, Alternative für Deutschland din Germania si Miscarea cinci stele din Italia.
  • Partidul Popular Danez anti-imigratie (DPP), s-a opus perspectivei aderarii la noua alianta de dreapta a Uniunii Europene, citand ingrijorarea fata de retorica antisemita din trecut a Frontului National. DPP a cerut pentru masuri dure impotriva imigratiei, si a vazut un avant al sprijinului opiniei publice pentru partid in acest an. Grupul este un membru al Grupului parlamentar Europa Libertatii si Democratiei (EFD), condus de liderul Partidului Independentei din Marea Britanie (UKIP), Nigel Farage. Conform relatarilor din presa, Farage s-a opus colaborarii cu noua alianta, desi Wilders a declarat ca spera ca dupa alegerile de anul viitor, Farage va fi capabil sa se alature in initiativa sale.

Factorul UKIP

  • Pentru UKIP, unul dintre principalele imperative tactice al ultimilor ani a fost reprezentat de construirea unui aer de respectabilitate al partidului. Distantand partidul UKIP de asocierea cu extremistii din BNP (British National Party, formatiune care isi are origine in miscarea fascistilor britanici din perioada interbelica), Farage a declarat  ca partidul sau a eclipsat BNP, insistand ca persoanele cu o preocupare reala cu privire la imigratia in masa in Marea Britanie voteaza pentru UKIP, un partid respectabil, care are in el multi membri ai minoritatilor etnice.
  • UKIP, asa cum o arata si mai multe sondaje, nu a explorat neaparat potentialul electoral britanic pentru solutii extreme, ci a erodat lent o parte din sustinerea conservatorilor. UKIP incearca sa se prezinte drept o alternativa mai transanta a conservatorilor britanici, care la randul lor au incetat in 2009 colaborarea formala cu popularii europeni, formand alaturi de reprezentantii Partidului „Lege si Justitie” din Polonia si de Partidul Democratic Civic din Cehia, propriul grup in PE.
  • Farage a declarat ca partidul sau nu va „ajunge in pat” cu orice eurosceptici care vor participa in Parlamentul European de anul viitor, insa a mentionat ca UKIP ar putea vota la fel. Este putin probabil in aceste conditii ca UKIP, alaturi de alte formatiuni eurosceptice sa se alature unei aliante formale conduse de Le Pen.

Concluzii

  • Cu toate ca partidul lui Wilders este pro-gay , pro-drepturile femeilor si pro-Israel, in timp ce Frontul National al lui Le Pen este homofob, impotriva casatoriei gay si nu a scapat complet niciodata de acuzatiile de antisemitism, ostilitatea lor fata de UE si fata de imigratiei le da un scop comun.
  • Aceasta alianta ar trebui sa ingrijoreze politicienii din Europa. In primul rand, noul pact electoral poate inseamna ca ambele parti pot ajunge sa aiba un mare grup parlamentar in noul parlament. In cazul in care alianta castiga 25 de locuri din sapte tari, aceasta va avea acces la fonduri semnificative.
  • Problema majora ridicata de succesul extremei drepte va avea mai degraba un impact indirect. Exista tendinta, in special la dreapta spectrului politic, de a prelua si de a legitima astfel implicit, mesajele eurosceptice si anti-imigratie. Atat in Marea Britanie, cat si in Franta, acest lucru a legitimat practic discursul extremei drepte, fara a impiedica insa, asa cum au sperat Cameron sau Sarkozy, ascensiunea ei.
  • Relansarea economiilor europene este direct legata de aceasta situatie. Atat timp cat problemele economice erodeaza in continuare perspectivele pe care Uniunea pretinde ca le ofera, retorica eurosceptica sau extremista nu poate fi contracarata usor. In egala masura, este de discutat eficienta izolarii acestor actori. Pe de o parte, izolarea lor efectiva poate acorda acestor partide o aura de „anti-establisment” in baza careia isi construiesc in prezent mesajul, izolandu-le insa de spatiul deciziei politice sau legislative. Eficienta „cordonului sanitar”, asa cum belgienii numesc aliantele anti-extreme, depinde insa de disponibilitate actorilor majori de a se feri de orice cooperare cu partidele extreme.
  • Mai ingrijoratoare decat cresterea simpatiei pentru extrema dreapta este preluarea mesajelor rasiste si anti-imigratie care vin acum din partea politicienilor conservatori si chiar liberal-democrati din Marea Britanie si din partea unor noilor ideologi ai „laburistilor albastri”. Avertizarile din partea celor ca David Blunkett, potrivit caruia ostilitatea fata de imigrantii romi ar putea duce la o „explozie” populara, este o reminiscenta din retorica lui Enoh Powell.

© Surse foto: telegraph.co.uk / refdag.nl


Administratorul