Discursul premierului israelian in Congresul American a fost considerat de media occidentale unul dintre cele mai importante evenimente din politica externa, nu neaparat datorita mesajelor transmise propriu-zis de catre liderul israelian, ci in special din cauza dezbaterii semnificative din jurul acestuia. Astfel, vizita lui Netanyahu la Washington si cel de al treilea discurs pe care acesta il tine in fata membrilor Congresului american pe parcursul carierei sale politice au fost criticate, atat in media europene cat si in cele din Israel.
Conform interpretarii ostile, vizita premierului Netanyahu este o incercare de a profita de diviziunile de pe scena politica americana cu privire la politica SUA in Orientul Mijlociu, cu scopul de a puncta in cadrul campaniei electorale din Israel, care va intra pe ultima suta de metri. Dealtfel, motivul invocat de membrii administratiei Obama, care nu au asistat la discursul premierului israelian, a fost tocmai proximitatea campaniei electorale din Israel si dorinta Washingtonului de a se detasa de acest context sensibil. Oficialii administratiei prezidentiale au subliniat totodata faptul ca premierul israelian a incalcat protocolul diplomatic, invitatia fiind facuta de catre republicanii din Congres, nu de catre Departamentul de Stat.
Din punct de vedere politic, manevra republicanilor, care au incercat s pozeze in cei maifermi sustinatori ai pozitiei israeliene, este relevanta pentru excesiva polarizare a subiectului in cadrul dezbaterii publice americane. Astfel, daca la stanga scenei politice sunt grupate opiniile mai moderate, care sustin necesitatea infiintarii unui stat palestinian, la dreapta scenei politice sustinerea Israelului de catre Statele Unite poate fi facuta chiar cu pretul renuntarii la prevederile Acordurilor de la Oslo. Chiar daca pozitii transante nu sunt asumate la nivelul conducerii democrate, care a fost totusi reprezentata la discursul premierului izraelian, ostilitatea crescanda dintre actuala administratie si conducerea israeliana nu mai este de mult timp o simpla speculatie mediatica.
Din punct de vedere al mesajelor lansate de catre Netanyahu, este important de notat ca acesta a inceput cu o incercarea extinsa de captatio benevolentiae: multumiri adresate atat republicanilor, cat si democratilor din Congres, sublinierea rolului jucat de administratia Obama in sustinerea financiara si militara a Israelului, referirile la sistmeul Iron Dome, care protejeaza teritoriul israelian de tirurile de racheta din Gaza.
Punctul central al discursului a fost reprezentat de reafirmarea necesitatii continuarii relatiilor stranse dintre cele doua state, raportat la negocierile cu privire la dosarul iranian, care se afla in derulare in acest moment. Netanyahu a facut referire la declaratiile anterioare ale regimului de la Teheran si la amenintarea pe care acesta o prezinta pentru Israel, nu numai din punct de vedere nuclear – Netanyahu a afirmat ca Teheranul controleaza direct sau indirect patru capitale in regiune (Damasc, Bagdad, Sanaa si Beirutul). In opinia premierului izraelian, statul iranian in prezenta sa organizare si in ciuda alegerii unei conduceri aparent mai moderate reprezinta o amenintare existentiala pentru Israel.
Din punct de vedere politic insa, cel mai important apel al lui Netanyahu a fost reprezentat de cel pentru blocarea negocierilor cu Iranul si continuarea sanctiunilor impuse Teheranului pana cand acesta ve renunta definitiv la programul sau nuclear. Din punctul de vedere al premierului israelian, posibilitatea ca peste zece ani Iranul sa desfasoare activitati nucleare, la finele perioadei stipulate de acordul negociat de marile puteri, inseamna ca amenintarea la adresa Israelului nu dispare, iar in viata unei natiuni multimilenare, asa cum s-a exprimat Netanyahu, un deceniu inseamna o perioada foarte scurta, nesemnificativa.
Cu toate acestea, trebuie observat ca din punct de vedere al impactului, vizita lui Netanyahu la Washington este mai degraba expresia unui esec. Pe de o parte, acesta nu a facut decat sa reafirme pozitia israeliana, fara sa aduca in dezbatere nici un element suplimentar. Opozitia sa fata de negocierile multilaterale era cunoscuta, iar acestea au continuat in pofida ei – voci ale administratiei prezidentiale americane au subliniat ca o incercare a Congresului de a bloca acest proces se va izbi de un veto al lui Barack Obama. Mai mult, un compromis cu Iranul negociat in formatul P5+1 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franta plus Germania) este extrem de dificil de criticat din perspectiva eficientei, durabilitatii si legitimitatii sale internationale.
Este evident in acelasi timp, asa cum arata si George Friedman in cea mai recenta analiza a Stratfor, ca Israelul depinde de o solutie negociata – daca tintele programului nuclear iranian ar fi fost accesibile, atunci o solutie militara israeliana ar fi fost deja pusa in practica. Realitatea arata ca programul nuclear iranian a trecut punctul unei demantelari coercitive israeliene (spre deosebire de omologul sau irakian din anii ’80). Mai mult, ipoteza unei actiuni militare americane in acest caz nu poate fi luata in calcul.
Netanyahu a incercat sa prezinte, de asemenea, Iranul drept un partener lipsit de credibilitate, in conditiile in care dinamica Orientului Mijlociu pare a se indrepta spre o forma sui generis de cooperare intre SUA si Iran. Actiunile Statului Islamic in Siria si in Irak fac din Washington si Teheran parteneri involuntari – premierul israelian a tinut sa critice expres posibilitatea cooperarii in aceasta problema intre cele doua state.
Totodata, la nivel intern, impactul vizitei lui Netanyahu din punct de vedere electoral este scazut. Discursul sau a fost criticat vehement de Meir Dogan, fostul sef al Mossad, care l-a acuzat pe premier de lipsa de viziune in problema iraniana si in negocierile cu Autoritatea Palestiniana. Totodata, cele mai recente sondaje arata ca Uniunea Sionista (care cuprinde forte de stanga si de centru-dreapta) are un avantaj de doua mandate in fata Likudului condus de Netanyahu. Totodata, conform celor mai recente sondaje, coalitia de dreapta aflata la guvernare se afla la egalitate cu o posibila coalitie de stanga (56 de mandate fiecare, din cele 120 ale Knessetului). Acesta este unul dintre motivele pentru care premierul izraelian a discutat despre posibilitatea formarii unui guvern de uniune nationala (presa israeliana speculand chiar despre posibilitatea detinterii prin rotatie a functiei de premier in noua formula, Netanyahu, Tzipi Livni si Isaac Herzog urmand sa ocupe pe rand pozitia de premier).
Sursa foto: newsweek.com
