In ciuda insistentei mediatice asupra negocierilor de la Bruxelles care au rezultat intr-un nou compromis britanic cu privire la apartenenta Regatului Unit la Uniunea Europeana, si in ciuda mai multor aspecte problematice ale aranjamentului din Consiliu, atentia media europene este concentrata asupra dezbaterilor interne din Marea Britanie.
Surprinzator, la prima vedere, dezbaterile din Marea Britanie par a fi mai degraba o disputa interna a Partidului Conservator, ceea ce face ca nuantele interventiei publice precum si impactul competitiei sa fie mult sub nivelul scontat.
Referendumul asupra posibilei iesiri din Marea Britanie a lui David Cameron este, intr-o mare masura, votul decisiv asupra carierei politice a liderului conservator. Un eventual esec al pozitiei premierului britanic, devenit principala voce, in acest moment, a ramanerii in Uniunea Europeana, este esecul lui David Cameron. De aceea si atacurile premierului impotriva primarului Londrei, Boris Johnson, acuzat ca urmareste sa sustina tabara iesirii datorita ambitiei sale de a ajunge la sefia Partidului Conservator.
Intr-o mare masura, succesul sau insuccesul referendumului este o miza pentru toti cei care doresc sa ii succeada lui Cameron, care a anuntat ca nu va incerca sa obtina un al treilea mandat de premier – daca il va duce pe prezentul pana la capat, ar deveni cel mai longeviv lider al Partidului Conservator in perioada postbelica, alaturi de Winston Churchill si Margaret Thatcher. Nu numai Johnson, ci si cancelarul Esichierului (ministrul de Finante) George Osborne si Theresa May, Secretarul de Interne, s-au pozitionat vizand posibilitatea de a ii succede actualului premier.
In egala masura, in conditiile in care restul partidelor politice si-au facut clara pozitia pro-europeana inca dinainte de finalizarea procesului de negociere (nationalistii scotieni amenintand cu posibila declansare a unui nou referendum pentru independenta, in cazul iesirii din UE), referendumul este sansa de aur pentru calmarea tensiunilor din interiorul Partidului Conservator. Laburistii par a fi mai degraba divizati de perspectiva reinnoirii programului nuclear trident. Este relevant faptul ca doi dintre predecesorii lui Cameron in fruntea organizatiei – Michael Howe si Iain Duncan Smith – s-au alaturat deja taberei ce favorizeaza iesirea. La fel cum aderarea la Comunitatile Europene a dinamitat laburistii si cabinetul lui James Callaghan, sau pe cel conservator al lui John Major, referendumul risca sa divizeze puternic Partidul Conservator in acest moment.
Din punct de vedere al dezbaterilor, exista doua elemente care au fost foarte vizibile in dezbatere de pana in acest moment. Pe de o parte, una dintre probleme este reprezentata de statutul legal al acordului. Din punct de vedere formal, documentul negociat de Cameron este un tratat international cu privire la aranjamente in interiorul Uniunii Europene. Pe de alta parte, modificarea legislatiei nu poate avea loc decat prin amendarea Tratatelor (putin probabila pe termen scurt) sau prin procedura normala de legiferare la nivel european, la initiativa Comisiei. Chiar daca mai multe voci au subliniat ca acordul are valoare legala, nu exista nicio prevedere in interiorul acestuia care sa poate obliga Legislativul European la un anume vot.
In egala masura, miza dezbaterilor britanice (unde posibilitatea unui al doilea referendum, dupa o eventuala renegociere a fost respinsa inclusiv de tabara eurosceptica), este reprezentata de impactul economic al iesirii. Mai multe cercetari sociale arata ca nehotaratii par a fi mai degraba convinsi de avantajele economice ale Uniunii Europene – de unde insistenta ambelor tabere asupra importantei acordurilor de liber schimb. Interventia in disputa a reprezentantilor SUA – care au declarat ca un eventual acord de liber-schimb cu o Mare Britanie in afara UE nu este de interes pentru Washington – poate fi relevanta pe termen mediu.
Unul dintre costurile majore ale demersului britanic nu este reprezentat neaparat de posibilitatea ca legislatia europeana sa nu poata fi modificata in sensul acordului de la Consiliu. Principala problema este reprezentata de lipsa de credibilitate pe care o prezinta in acest moment conducerea britanica si conservatorii in sine. Pe de o parte, „santajul” la care au fost supusi liderii europeni – cedarea de teama iesirii britanice din UE, generata tocmai de guvernul conservator care si-a asumat sarcina referendumului pentru transarea disputelor interne, – face dificila posibilitatea unei stranse colaborari viitoare, indiferent de rezultatul votului.
Transarea la nivel european a unei dispute politice interne este un cost pe care politicienii conservatori vor trebui sa il suporte, mai ales in conditiile in care o parte a prevederilor acordului contravin manifest principiilor europene. Pe de alta parte, din momentul in care conservatorii au creat propriul grup in PE (dinamitand practic suprematia popularilor) izolarea politica la nivel european este si mai dificil de depasit.
Sursa foto: economica.net
